Regional

Mărțișoare bulgărești, numite „Martenițe”, confecționate în localitatea Chirsova

În satul Chirsova, la Liceul Teoretic „Mihail Tuzlov”, a fost organizat un masterclass de fabricare a mărțișorului bulgăresc denumit „Martenița”. Tradiția este respectată an de an de profesori și elevi. Ulterior, simbolurile primăverii sunt oferite în dar tuturor celor care vin la instituția lor de învățământ.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Mărțișorul bulgăresc denumit „Martenița” este confecționat din fire albe și roșii și are forma a două personaje, fata Penda și băiatul Pijo. La Liceul „Mihail Tuzlov” din satul Chirsova, până pe 1 martie sunt confecționate mărțișoarele.

„Oamenii și-au dorit ca primăvara să le aducă fertilitate. Ei au legat fire roșii și albe animalelor domestice și anume mieilor și vițeilor. Eu am confecționat mascota băiat din fire de ață de culoare albă.”;

„În trecut toți oamenii respectau aceste tradiții și trebuie să le respectăm și noi. Acum sunt alte timpuri, însă oricum trebuie să respectăm aceste tradiții importante. Am confecționat un mărțișor pe care o să-l dăruiesc mamei mele.”

„Confecționăm în fiecare an aceste martenițe și le oferim oricui trece pragul liceului nostru. De asemenea, organizăm și o acțiune denumită „Dăruiește martenițe consătenilor”, povestește directoarea Liceului „Mihail Tuzlov”, Oxana Razgradskaia.

Conform recensământului din 2014, 1,9% din populația Republicii Moldova s-au declarat bulgari.

Citește mai mult