Grevă generală în rândul avocaților. Apărătorii nu mai intră în sălile de judecată, cu excepția urgențelor

Avocații au intrat de astăzi în grevă generală, pentru o perioadă de 10 zile, în ciuda discuțiilor purtate ieri cu autoritățile cu privire la modificările aduse Legii avocaturii. În semn de protest, apărătorii nu vor mai participa la ședințele de judecată, cu excepția cazurilor urgente, cum sunt cele privind aplicarea sau prelungirea măsurilor preventive.
Avocații susțin în continuare că amendamentele votate le subminează independența și autonomia profesiei. Ei critică interzicerea perceperii taxelor pentru examinarea plângerilor adresate Comisiei pentru etică și disciplină, modificarea componenței comisiilor Uniunii Avocaților prin includerea unor membri desemnați de Ministerul Justiției, limitarea mandatului membrilor Consiliului Uniunii la o singură perioadă, precum și interzicerea candidaturii în comisii a avocaților care au făcut parte, în ultimii trei ani, din vreo comisie sau din Consiliul Uniunii.
„S-a reconfigurat organele de autoadministrare a profesiei de avocat, au redus termenele mandatelor, au redus dreptul de a candida la alte mandate, fără a consulta profesia de avocat. Statul unilateral intervine într-o profesie și modifică legea în așa mod încât în organele profesiei sunt incluși exponenții statului și atunci este vorba despre un control politic al acestei profesii”, a declarat președintele Uniunii Avocaților din R. Moldova, Dorin Popescu.
Avocații spun că nu vor renunța la grevă, pentru că doar așa își pot apăra drepturile profesionale: „Eu sper că greva o să dureze puțin și speranța mea este bazată pe decizia președintei țării, Maia Sandu, să nu promulge acest proiect de lege. Noi nu urmărim un scop politic. Greva are doar scopul de a ne apăra drepturile noastre profesionale. Noi ne cerem scuze de la toți clienții noștri, toți cetățenii legat de amânarea dosarelor”, a mai spus Dorin Popescu.
Deși au discutat cu o zi înainte de greva anunțată de avocați, Ministerul Justiției îi cheamă din nou la dialog.
„În prima zi de protest, cazurile de asistență juridică de urgență au fost acoperite relativ bine. În celelalte cauze, ședințele de judecată au fost amânate. Ministerul Justiției rămâne deschis facilitării dialogului între avocați și autoritățile statului, în vederea facilitării identificării unor soluții echilibrate atât pentru avocați, cât și în interesul cetățenilor”, a spus purtătoarea de cuvânt la Ministerul Justiției, Loreta Lisnic.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, deputații care au participat ieri la ședință au precizat că amendamentele operate de către Parlament au ca scop soluționarea unor provocări semnalate de cetățeni, precum perceperea taxelor la examinarea plângerilor privind abaterile disciplinare, practici ce pot limita accesul la justiție, se menționează în comunicat.
În același timp, potrivit parlamentarilor, unele propuneri, cum ar fi includerea reprezentanților Ministerului Justiției în comisiile Uniunii și nereînnoirea mandatelor, se regăsesc în practica altor state. Deciziile în aceste comisii vor continua să fie luate de majoritatea avocaților.
CITEȘTE ȘI:
Avocații intră în grevă generală din 15 iulie
După discuții cu autoritățile, avocații își mențin decizia de a declanșa greva