Legea avocaturii, modificată fără consultări publice: ce spune deputata Bandalac și cum reacționează avocații aflați în grevă

Deputata Efimia Bandalac, autoarea amendamentelor la Legea cu privire la avocatură, recunoaște că proiectul nu a fost supus consultărilor publice, motivând că, „pe final de mandat, cu regret, nu s-a reușit”. Ea susține că modificările propuse urmăresc îmbunătățirea cadrului legal și afirmă că problemele din sistem au fost discutate în repetate rânduri, iar Uniunii Avocaților i s-a cerut să vină cu soluții, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Avocații resping însă aceste declarații, acuzând-o de populism și spunând că nu au fost consultați. Între timp, protestul acestora a ajuns în a patra zi.
Modificările la Legea cu privire la avocatură, potrivit autoarei Efimia Bandalac, urmăresc consolidarea unei funcționări democratice și transparente a Uniunii Avocaților. Ea a declarat că nu exclude posibilitatea ca, în următorul mandat parlamentar, să revină asupra discuțiilor privind îmbunătățirile.
„Pe final de mandat, cu regret, nu s-a reușit. Problemele din avocatură bazate pe opinia publică au fost discutate, inclusiv nu o dată la Ministerul Justiției. Uniunii Avocaților i s-a propus să vină cu soluții de îmbunătățire, însă, nu au făcut-o”, a declarat Bandalac.
Pe de altă parte, membrii Uniunii Avocaților afirmă că s-au pronunțat anterior privind unele modificări cu care nu erau de acord, de exemplu, despre excluderea taxelor pentru sesizările disciplinare. Cât despre rotația membrilor Consiliului, acest lucru nici nu s-a discutat.
*„Această declarație este una populistă și mincinoasă. Doamna Bandalac încearcă să iasă în lumină bună în contextul tuturor celor întâmplate. Ce ține de mandate și limitarea mandatelor, nu a fost niciodată nicio discuție dintre Ministerul Justiției și Consiliul Uniunii Avocaților. Așa că doamna Bandalac ori este informată greșit, ori dumneaei încearcă deja să pună responsabilitatea pentru propriile acțiuni pe umerii Uniunii”, a declarat Victor Panțîru, membru al Uniunii Avocaților.
Amintim că, ieri, Uniunea Avocaților a anunțat că nu exclude prelungirea și înăsprirea grevei, dacă președinta va promulga legea privind avocatura. Dacă în prezent avocații participă doar la ședințele privind arestul preventiv sau alte urgențe, se ia în calcul boicotul total al instanțelor. O decizie finală urmează să fie luată pe 25 iulie, la Congresul Extraordinar al Avocaților.