Politic

Nicolae Ciucă, către Dorin Recean: România va continua să fie alături de Republica Moldova în depășirea crizelor și a presiunii hibride la care este supusă

România va continua să susțină Republica Moldova pe calea integrării europene, dar și în eforturile sale de a depăși multitudinea de crize cu care se confruntă, dă asigurări prim-ministrul român, Nicolae Ciucă. Oficialul a reiterat astăzi, la București, în cadrul unei conferințe susținute în comun cu premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, sprijinul Bucureștiului pentru Chișinău în toate domeniile, menționând că ușa Guvernului român rămâne mereu deschisă pentru noul executiv al Republicii Moldova.

„Vă asigur că România va continua să fie alături de dvs. în eforturile de a depăși actualele crize și presiuni hibride la care este supusă Republica Moldova. (…) Doresc să vă mulțumesc pentru această vizită și să vă asigur de întreg sprijinul României pentru tot ceea ce înseamnă parcursul european al Republicii Moldova. Rămânem deschiși la tot ceea ce înseamnă nevoia de sprijin pe oricare dintre nevoile dvs. Vă doresc succes în acest mandat. Ușa guvernului României rămâne mereu deschisă pentru dumneavoastră”, a declarat premierul României, Nicolae Ciucă.

La rândul său, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a mulțumit Guvernului de la București pentru sprijinul acordat Republicii Moldova de-a lungul timpului, în special în depășirea crizei energetice cauzate de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Oficialul susține că relația apropiată dintre Chișinău și București este întărită, astăzi, prin numeroase proiecte, implementate în beneficiul cetățenilor de pe ambele planuri ale Prutului, atât în domeniul educației, al culturii, cât și în domenii precum apărare, infrastructură, economie sau securitate.

„Putem valorifica acest potențial pe malul stâng și drept al Prutului”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Aflat astăzi în prima sa vizită peste hotare de la învestirea în funcție, premierul Dorin Recean a reiterat, la București, că obiectivul Republicii Moldova rămâne integrarea europeană. Oficialul susține că instituțiile de la Chișinău ar urma să fie consultate de experți de la București, pentru a facilita integrarea țării noastre în UE și a deschide oportunitățile de aderare. Totodată, Dorin Recean a dat asigurări, în contextul războiului de la hotarul țării noastre, că „Republica Moldova își îndeplinește rolul de a apăra pacea și securitatea în regiune”.

„Știm că Republica Moldova nu este singură în fața provocărilor și vă mulțumim”, a conchis premierul Dorin Recean.

Amintim că prim-ministrul Dorin Recean întreprinde astăzi, 1 martie, prima sa vizită peste hotare de la învestirea în funcție. Agenda premierului la București, anunțată anterior de Guvern, este concentrată pe trei priorități: aprofundarea relației apropiate moldo-române, cu accent pe recuperarea economică a Republicii Moldova, dezvoltarea cooperării în domeniul energetic, dar și discutarea unor importante proiecte de infrastructură.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult