Fără tarife vamale pentru produsele moldovenești, subiect abordat de Maia Sandu cu premierul britanic

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer, în cadrul căreia cei doi oficiali au vorbit despre consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe parteneriatul economic, sprijinul acordat de Regatul Unit pentru modernizarea Republicii Moldova, precum și pe rolul activ al diasporei moldovenești în dezvoltarea ambelor economii.
Un subiect abordat a fost eliminarea tarifelor vamale pentru mai multe produse moldovenești în 2023, datorită cărora exporturile au înregistrat creșteri semnificative: livrările de prune s-au majorat de 15 ori, cele de mere de aproape cinci ori, iar exporturile de struguri au crescut de aproape trei ori. Șefa statului și-a exprimat interesul de a extinde în continuare legăturile economice între cele două țări.
De asemenea, președinta Sandu a salutat acordul convenit între autoritățile din Republica Moldova și Regatul Unit, care le va permite cetățenilor moldoveni să-și schimbe permisul de conducere cu unul britanic, fără a fi necesară susținerea unor examene suplimentare.
Potrivit Președinției, discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat, de asemenea, continuarea sprijinului britanic pentru consolidarea instituțiilor democratice din R. Moldova și pentru creșterea capacității statului de a răspunde provocărilor regionale.
Agenda președintei Maia Sandu va continua cu o audiență la Regele Charles al III-lea.
Amintim, președinta R. Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în perioada 23-24 iulie.