Regional

Elevii de la Colegiul Agroindustrial din Râșcani vor studia într-un laborator performant

Noul an de studii la Colegiul Agroindustrial din Râșcani cu un laborator performant. Aici peste trei sute de elevi vor putea practica procesarea uleiurilor eterice și să verifice calitatea lor. A fost necesar un asemenea spațiu de studii, întrucât cea mai atractivă specialitate la instituție este Tehnologia Produselor Cosmetice și Medicinale.

Clădirea noului laborator este gata și urmează achiziționarea utilajului. Până acum, elevii au efectuat experimente de stocare a uleiului din levănțică și salvie. Plantele sunt semănate pe un teren agricol experimental al colegiului.

„Avem un lan de levănțică și am creat parfum personalizat al nostru”.

„Am studiat cum să obținem diferite produse începând cu săpunuri, creme și chestii de înfrumusețare, dar și cum să obținem ceaiuri naturale medicinale”.

„În acest an, pentru prima dată, am obținut și parfumuri. Foarte captivant a fost obținerea lor”.

Așadar, extracția uleiurilor eterice va fi realizată într-un laborator modern care va fi echipat, inclusiv, cu tehnică IT și instrumente de control al calității. Totodată, în cadrul laboratorului vor fi oferite servicii și producătorilor agricoli care cresc culturi oleaginoase.

„Construcția deja este finisată. Acum în derulare este licitația pentru procurarea utilajului. Sperăm la următorul an de producere sa căpătam la noi în laborator uleiul și elevii, totodată, să poată face practica aici la noi în laborator”, a declarat directorul Colegiului Agroindustrial din Rîșcani, Anatolie Volentir.

Valoarea totală a investițiilor este de 465 de mii de euro. Laboratorul este construit în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții.

Ecaterina  Terzi

Ecaterina Terzi

Autor

Citește mai mult