Opinii: Conferința MEGA de la Chișinău – o „oaste de strânsură”, instrument de propagandă și test al influenței proruse

Conferința „Make Europe Great Again” (MEGA), desfășurată în aceste zile la Chișinău, ridică semne de întrebare privind amestecul ideologic, influența unor actori cu agendă pro-Kremlin și rolul acestui eveniment în dinamica politică internă. Experții Mihai Isac și Anatol Țăranu consideră că MEGA nu este un simplu forum conservator, ci o platformă instrumentalizată geopolitic.
Expertul în regiunea Mării Negre, Mihai Isac, remarcă faptul că evenimentul de la Chișinău face parte dintr-un șir de conferințe care ar încerca „crearea în Uniunea Europeană a unui curent similar Make America Great Again, MAGA”.
El atrage atenția că, în realitate, acest curent este „monopolizat de către partide politice care au relații mai mult sau mai puțin deschise cu Federația Rusă”. Iar ideologia oficială a conferinței s-a pierdut într-un amestec de mesaje contradictorii și figuri controversate.
„Am văzut o amestecătură de ideologii prezentă la această conferință. L-am văzut pe fostul premier Vlad Filat, pe fostul ministru Valeriu Munteanu, pe Vlad Cubreacov și pe doamna Victoria Furtună, care a susținut și un discurs. (...) Este, practic, o oaste de strânsură. Dacă ne uităm cu atenție la participanți, recunoaștem figura domnului Brian Brown, care poza la braț cu Igor Dodon în timpul Congresului Familiei”, a comentat Mihai Isac pentru Teleradio-Moldova.
Expertul a reamintit că această structură conservatoare internațională, Congresul Familiei, este legată de „oligarhul lui Dumnezeu”, Constantin Malofeev, implicat în finanțarea separatismului din estul Ucrainei.

Evenimentul de la Chișinău, adaugă Isac, nu a fost unul „de masă” - „erau foarte multe scaune goale”, dar a funcționat ca o „testare a reacțiilor” și ca un instrument de selecție pentru „potențiali actori politici care ar putea să servească intereselor Kremlinului”.
Chiar dacă, spune expertul, evenimentul „nu are un impact electoral imediat”, el contribuie la menținerea în spațiul public a unor narațiuni „extrem de plăcute propagandei Federației Ruse, cum ar fi existența unei dictaturi în Republica Moldova, pericolul Uniunii Europene și ideea unui popor moldovenesc separat de cel român”.
Potrivit lui Mihai Isac, conferința MEGA a oferit ocazia de a „testa reacțiile autorităților” și de a „strânge materie de propagandă pentru perioada următoare”.
Printre participanți, au fost identificați și „pseudo-influenceri din tabăra prorusă” și „persoane apropiate intereselor Federației Ruse”.
Isac consideră că participarea unor personaje „cândva recunoscute drept unioniști” în același spațiu cu exponenți ai unei ideologii contrare, cum e Victoria Furtună, „care militează pentru distrugerea integrității teritoriale a României”, este un semn clar de confuzie și instrumentalizare politică.
Anatol Țăranu: „Mișcarea unionistă nu a fost prezentă acolo”
Analistul politic Anatol Țăranu precizează că nu trebuie confundată prezența la acest eveniment a unor persoane care se prezintă ca „unioniști” cu mișcarea unionistă propriu-zisă.
„Trebuie să concretizați că este vorba de anumite personaje care se autointitulează sau se prezintă ca unioniști. Asta nu înseamnă că mișcarea unionistă din Republica Moldova a fost prezentă acolo”, a arătat istoricul.
Țăranu vede în conferința MEGA o reflectare regională a ceea ce se numește „trumpismul în actuala politică internațională”, o mișcare „strâns legată de actualul președinte al Statelor Unite, Trump” și care adună reprezentanți ai unui curent suveranist, inclusiv din Republica Moldova.
El consideră că evenimentul este „asociat cu anumite tendințe extremiste din politica internațională” și că, în contextul apropiatelor alegeri parlamentare, scopul organizatorilor a fost unul strategic: „Putem să bănuim că organizatorii acestei întruniri au legat evenimentul de alegerile care trebuie să aibă loc în Republica Moldova.”
Țăranu a ținut să atragă atenția asupra raportului SIS, care a arătat spre „personaje bănuite de tentative de a destabiliza Republica Moldova”, justificând interdicțiile aplicate.
„Este o mișcare care se înscrie mai degrabă în susținerea dimensiunii proruse în politica moldovenească, decât în cea care se asociază cu curentul europenist”, a declarat Țăranu pentru Teleradio-Moldova.
Atât Isac, cât și Țăranu au declarat pentru Teleradio-Moldova că astfel de evenimente exploatează libertățile democratice ale Republicii Moldova pentru a disemina agende ostile. Diferența, spun ei, este vizibilă tocmai în faptul că „o astfel de întrunire nu ar fi fost permisă în Federația Rusă”.
Conferința internațională „Make Europe Great Again” (MEGA), ajunsă la a patra ediție, are loc la Chișinău cu titlul „Moldova între Est și Vest – o dilemă nerezolvată”, în apropierea alegerilor parlamentare din toamnă. Evenimentul este promovat ca o platformă de discuție cu orientare conservatoare, unde sunt invitați politicieni, intelectuali și activiști din Europa și SUA.
Printre participanți s-au numărat lideri și membri ai Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR): George Simion – interzis în Republica Moldova și Ucraina – a transmis un mesaj video, în timp ce deputatul Valeriu Munteanu, senatorul Petrișor Peiu și consultantul Dan Dungaciu au fost prezenți în sală.
La eveniment a participat și Victoria Furtună, lidera Partidului „Moldova Mare”, susținut de oligarhul fugar Ilan Șor și cunoscut pentru promovarea ideii că Moldova ar trebui separată de România. Ea a susținut un discurs, în ciuda faptului că AUR, organizatorii conferinței, susțin oficial unirea celor două state românești.
Pe culoarele conferinței au fost văzuți și deputatul Gaik Vartanean, apropiat al primarului Ion Ceban, aflat sub interdicție de intrare în România, dar și activistul Vlad Bilețchi, fost lider al AUR Moldova, cunoscut pentru discursul său unionist.