Experiment ANSA: ce pericole ascund mezelul fiert, cașcavalul, iaurtul, ouăle fierte și salata cu maioneză, dacă sunt ținute la temperaturi ridicate

Temperaturile ridicate afectează grav alimentele perisabile precum lactatele, carnea, ouăle și salatele cu maioneză, sporind riscul toxiinfecțiilor alimentare. Specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în colaborare cu Laboratorul de încercări din cadrul Centrului Național Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor, au realizat un experiment care a evidențiat impactul căldurii asupra siguranței alimentare și sănătății umane.
În calitate de produse pentru experiment au fost selectate mezel fiert, cașcaval, iaurt, ouă fierte și salata cu maioneză, toate fiind cumpărate în formă sigilată de pe piață.
Specialiștii au urmărit ce se întâmplă cu produsele atunci când sunt păstrate la temperaturi de 23 – 35 de grade Celsius, timp de 48 de ore.
Experimentul a arătat că, după doar patru ore, în salata cu maioneză au apărut bacterii coliforme. Totodată, în ziua a doua, a apărut bacteria E. coli, iar drojdiile s-au înmulțit de peste 2.000 de ori, interval în care s-a dezvoltat semnificativ și mucegaiul. Numărul total de bacterii a crescut de zeci de mii de ori.
În context, specialiștii atrag atenția că salatele cu maioneză sunt perisabile din cauza ingredientelor cu multă apă și a ouălor. Ele pot fi consumate în maximum două - patru ore, dacă sunt păstrate la temperaturi mai mari de 10 grade Celsius.
Ideea că oul fiert „rezistă” la căldură este greșită, atenționează specialiștii în alimentație. Ca rezultat al experimentului, s-a constatat că, păstrat în căldură, mirosul a devenit neplăcut chiar din prima zi, iar în ziua a doua au apărut bacterii coliforme.
În iaurt, din prima zi s-au format drojdii, iar în ziua a doua a apărut mucegaiul.
În mezeluri (salam) nu au fost găsite bacterii coliforme sau E. coli în timpul testului. Totuși, din ziua a doua, drojdiile și mucegaiul au crescut de peste 300 de ori.
Cașcavalul părea, conform aspectului exterior, „în regulă” chiar și după două zile. Însă analizele de laborator au arătat apariția drojdiilor și a mucegaiului, ceea ce poate păcăli consumatorul și provoca riscuri pentru sănătate.
Sfaturi pentru consumatori
Potrivit specialiștilor ANSA, apariția bacteriilor coliforme, mai ales E. coli, sunt semne clare că un aliment nu mai este sigur. Acestea pot provoca de la simple indigestii până la boli grave. Drojdiile și mucegaiul afectează gustul, mirosul și aspectul alimentelor. Unele mucegaiuri produc toxine periculoase, care pot afecta grav sănătatea, inclusiv pe termen lung.
În concluzie, reprezentanții ANSA îndeamnă cetățenii să păstreze alimentele perisabile în frigider și să le consume în termene restrânse. Temperaturile ridicate accelerează deteriorarea produselor și cresc semnificativ riscul de îmbolnăvire.
Amintim că, recent, ANSA a lansat un apel similar către persoanele care optează, pe timp de caniculă, să-și petreacă timpul la picnicuri. Acestea sunt îndemnate să respecte cu strictețe regulile de păstrare a produselor alimentare. Potrivit specialiștilor, carnea pentru grătar trebuie să fie achiziționată doar din surse autorizate și păstrată la rece, inclusiv pe durata marinării. Marinada folosită pentru carnea crudă nu trebuie reutilizată, decât dacă a fost separată înainte de contact. Carnea crudă trebuie păstrată bine ambalată, separat de alimentele gătite.
Totodată, alimentele gătite se mențin fierbinți până la servire, ferite de sursa directă de căldură.
CITIȚI ȘI: