Aderare UE

Republica Moldova, tot mai aproape de aderarea la programul „Europa creativă”

europacreativa.es
Sursa: europacreativa.es

Comisia Europeană a aprobat semnarea și aplicarea provizorie a unui acord care va permite Republicii Moldova să participe, începând cu 1 ianuarie 2026, la programul „Europa creativă” – inițiativa UE dedicată sprijinirii sectoarelor culturale și creative.

Acordul urmează să fie semnat pe 2 septembrie, în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova a comisarului european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef. Odată semnat, documentul va permite aplicarea provizorie a prevederilor, oferind astfel organizațiilor culturale din Republica Moldova șansa de a accesa fonduri europene și de a participa, în condiții egale cu cele din statele membre, la proiecte care promovează cooperarea transfrontalieră, mobilitatea artistică și diversitatea culturală.

Potrivit Comisiei Europene, „Europa creativă” joacă un rol crucial în consolidarea rezilienței industriilor culturale și creative, sprijinind anual mii de proiecte și profesioniști din domeniu din întreaga Europă.

Participarea integrală a Republicii Moldova la toate componentele programului, inclusiv cele transsectoriale și MEDIA, va fi posibilă doar dacă legislația națională va respecta condițiile prevăzute în Directiva UE privind serviciile mass-media audiovizuale. Acordul va intra în vigoare oficial după ratificarea acestuia de către autoritățile de la Chișinău.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult