Social

Tată condamnat la 25 de ani de închisoare: și-a abuzat sexual cele două fiice de la o vârstă fragedă

procuratura.md
Sursa: procuratura.md

Clipe de oroare trăite în propria casă. Timp de mai bine de trei ani, două minore au fost abuzate sexual de propriul tată. Abuzul a început pe când victimele aveau câte șapte-opt ani. În cele din urmă, când acțiunile reprobabile ale individului au ieșit la iveală, făptașul a fost condamnat la închisoare.

Bărbatul, acum în vârstă de 48 de ani, ar urma să ajungă în libertate abia după vârsta de 70 de ani.

Potrivit procurorilor, făptașul a fost condamnat pentru săvârșirea a trei episoade de acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința fiicelor sale care nu au atins vârsta de 14 ani, dar și pentru comiterea a opt episoade de violență în familie.

În perioada anilor 2018 - 2022, aflându-se la domiciliul său, acesta, prin constrângere fizică și psihică, a comis în privința copilelor mai multe acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.

În perioada cuprinsă între anul 2021 și luna iunie 2024, agresorul a recurs constant la comportamente abuzive pentru a-și impune autoritatea și a menține controlul asupra soției și celor trei copii. Acesta a provocat în mod repetat conflicte, recurgând la amenințări, lovituri aplicate cu mâna sau cu diferite obiecte în diverse zone ale corpului victimelor, precum și la violență psihologică, exprimată prin insulte și jigniri.

Acțiunile abuzive au continuat și în absența soției, plecată la muncă peste hotare, determinând copiii să părăsească locuința din cauza suferințelor fizice și psihice, fiind nevoiți să se adăpostească temporar la o vecină.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Instanța i-a stabilit o pedeapsa definitivă de 25 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult