Fabulos! David Popovici a mai cucerit o medalie de aur la Campionatele Mondiale

Înotătorul român David Popovici și-a demonstrat încă o dată supremația la nivel mondial. Sportivul de 20 de ani a cucerit medalia de aur la 100 de metri stil liber, la Campionatele Mondialele de natație care se desfășoară în Singapore.
În finală, Popovici a parcurs distanța în 46 de secunde și 51 de sutimi. El i-a devansat pe americanul Jack Alexy, care a luat "argintul" și australianul Kyle Chalmers, care s-a ales cu "bronzul". Alexy a înregistrat timpul de 46 de secunde și 92 de sutimi, iar Chalmers - 47 de secunde și 17 sutimi.
La Mondialele din Singapore, românul David Popovici a cucerit medalia de aur și la 200 de metri liber. Astfel, el este primul înotător din istorie care devine de 2 ori campion mondial la probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber. Popovici a mai triumfat în aceste probe la Campionatele Mondiale din 2022.