Ambasada SUA în R. Moldova are un nou Însărcinat cu Afaceri: Cine este Nick Pietrowicz

Nick Pietrowicz și-a început activitatea de Însărcinat cu Afaceri la Ambasada Statelor Unite ale Americii în R. Moldova.
Potrivit misiunii diplomatice americane, Nick Pietrowicz este diplomat de carieră al Serviciului Diplomatic al SUA și agent special al Serviciului de Securitate Diplomatică, cu misiuni anterioare în Port au Prince, Kabul, N’Djamena, Luanda, Canberra și Sarajevo.
Între 2008 și 2011, Nick Pietrowicz a activat la Ambasada SUA la Chișinău în calitate de ofițer regional de securitate.
Noul Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei SUA este absolvent al Universității din Pittsburgh și al Facultății de Drept a Universității Temple.
Acesta a studiat limbile franceză, portugheză, rusă, sârbocroată și română, mai informează Ambasada SUA la Chișinău.