Economic

Ministerul Finanțelor a anunțat prioritățile politicii fiscale pentru anul 2024

Ministerul Finanțelor a organizat o ședință cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a discuta despre prioritățile și obiectivele politicii fiscale și vamale pentru anul 2024. Potrivit ministrei Veronica Sirețeanu, proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul viitor urmează a fi aprobat până la 1 iulie 2023, pentru a asigura realizarea normelor de punere în aplicare a acestora cu o rezervă de șase luni, cum este specificat în Codul fiscal și în Codul vamal.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În cadrul discuțiilor, reprezentanții mediului de afaceri au înaintat câteva propuneri, între care revizuirea mecanismului de impozitare a venitului investițional; revizuirea sistemului de plată a taxei pentru poluarea mediului și reformarea sistemului taxelor locale, pentru a oferi mai multă transparență și predictibilitate.

Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, a menționat că una din prioritățile politicii fiscale pentru anul 2024 este inițierea procesului de rescriere a Codului fiscal, de rând cu finalizarea ciclului de elaborare a cadrului secundar și terțiar ce rezultă din Codul vamal.

De asemenea, ministra a anunțat despre relansarea activității consiliilor consultative create pe lângă Ministerul finanțelor (fiscal și vamal, de audit, de contabilitate etc). Reprezentanții mediului de business au apreciat deschiderea Ministerului Finanțelor și au comunicat intenția de a se implica plenar în acest exercițiu, se spune într-un comunicat al ministerului de resort.

Citește mai mult