Politic

„Integrarea europeană este proiectul nostru național”. Maia Sandu, întrevedere de rămas-bun cu Jānis Mažeiks

Proiectele realizate cu susținerea Uniunii Europene au contribuit la „dezvoltarea infrastructurii, la consolidarea securității energetice, la crearea de oportunități economice și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la întrevederea de rămas-bun cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks, care își încheie mandatul după patru ani de activitate.

Șefa statului a menționat „sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană în modernizarea Republicii Moldova și în gestionarea provocărilor din ultimii ani”.

Totodată, președinta a subliniat că, în această perioadă, Republica Moldova a făcut pași importanți pe calea integrării europene: depunerea cererii de aderare în martie 2022, obținerea statutului de țară candidată în iunie 2022 și deschiderea negocierilor de aderare în decembrie 2023.

La final, Maia Sandu i-a urat succes ambasadorului în noile sale responsabilități și a reiterat că integrarea europeană rămâne cel mai important proiect al țării.

Precizăm că Jānis Mažeiks își încheie în luna septembrie mandatul de patru ani în calitate de șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Cu această ocazie, diplomatul european face un tur al instituțiilor guvernamentale pentru a evalua proiectele implementate cu sprijin european în ultimii ani.

Mažeiks va fi înlocuit în această funcție de către diplomata poloneză Iwona Piórko, un oficial european cu peste două decenii de activitate în instituțiile Uniunii Europene.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult