Alegeri

ELECTORALA 2025 // Victoria Sanduța își propune să fie „o voce independentă” în viitorul Parlament

Candidata independentă Victoria Sanduța și-a anunțat vineri, 29 august, lansarea în campania electorală. Aceasta ar putea figura a 15-a în buletinele de vot la alegerile parlamentare din 28 septembrie, potrivit ordinii stabilite de Comisia Electorală Centrală.

Fosta judecătoare Victoria Sanduța s-a lansat în campania electorală prin intermediul unui poster publicat pe pagina sa de Facebook: „Victoria Sanduța – candidat independent. Fără partid. Fără interese. Cu principii. Un vot curajos = O voce independentă”.

Victoria Sanduța a activat la Judecătoria Chișinău, dar a fost eliberată din funcție acum un an, în septembrie 2024, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea sa de numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

După plecarea din sistem, Sanduța a devenit un critic aprig al actualei guvernări.

Aceasta a aderat, în decembrie 2024, la Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, dar s-a retras peste doar o lună din acest partid.

Precizăm că vineri, 29 august, a fost dat startul oficial al campaniei electorale pentru alegerile din 28 septembrie.

Până în prezent, la scrutin au fost înregistrați 21 de concurenți electorali: patru blocuri, 13 partide și patru candidați independenți:

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult