Social

Apelul secretarei generale a MEC: „Părinții și cadrele didactice pot contribui la combaterea plăților informale din școli”

Plățile informale continuă să fie o problemă în instituțiile de învățământ din R. Moldova. Secretara generală a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Galina Rusu, care exercită funcția de ministru pe durata campaniei electorale, îndeamnă părinții și cadrele didactice să contribuie la combaterea plăților informale din școli.

Potrivit Galinei Rusu, profesorii care percep taxe ilegale de la elevi riscă să rămână fără grade didactice.

„Facem apel către toți părinții și cadrele didactice să contribuie, fiecare dintre noi poate să contribuie printr-o discuție, astfel încât să reducem aceste plăți informale. Iar noi, chiar dacă nu avem mecanismul de angajator, mizăm pe instrumentul pe care l-am dezvoltat în ultima perioadă - de retragere a gradelor didactice. Avem format un Consiliu de etică la nivel de minister la care analizăm toate cazurile de exces și, cu regret, sunt asemenea cazuri, dacă vorbim de cadru didactic și sistem educațional. În afară de alte căi administrative care nu sunt anulate pentru cadrele didactice, mizăm că și prin instrumentul de retragere a gradului didactic, urmare a analizei în Consiliul de etică la nivel de minister, vom putea contribui la reducerea acestor cazuri”, a menționat Galina Rusu, luni, 1 septembrie, la emisiunea „Pe Față” de la Moldova 1.

La aceeași emisiune, secretara generală a Ministerului Educației și Cercetării a vorbit și despre situația din școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, unde mai persistă problema veche - cea legată de sedii, de asigurarea elevilor cu manualele necesare, precum și de lipsa cadrelor didactice din instituțiile de învățământ general din țară.

Emisiunea „Pe Față” poate fi urmărită luni, 1 septembrie, începând cu ora 21:30, imediat după „Mesager”, precum și pe paginile de Facebook și YouTube ale Moldova 1 și Teleradio-Moldova.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult