Un bărbat, condamnat la ani grei de închisoare după ce a încercat să comercializeze droguri și a lovit cu un automobil doi ofițeri

Un bărbat de 30 de ani din Orhei a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă de punere în vânzare a aproape trei kilograme de droguri de tip alfa-PVP („sare”). Sentința vine în urma unui dosar penal trimis în judecată de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Drogurile erau ascunse într-o fâșie forestieră din apropierea Taracliei, de unde inculpatul urma să le preia pentru transportare și porționare. Oamenii legii i-au deconspirat însă planul și l-au așteptat la locul de preluare.
Potrivit procurorilor, după ce a ridicat coletul, curierul a încercat să scape de reținere și a lovit cu un automobil doi polițiști, care au ajuns la spital cu traumatisme. Bărbatul a fost reținut ulterior la ieșirea din Ceadîr-Lunga spre Taraclia.
La solicitarea procurorilor, instanța a dispus și confiscarea mașinii, ca mijloc de comitere a infracțiunii.