Cristina Gherasimov, la CAG al Consiliului UE: „Este foarte important să pregătim R. Moldova pentru a adera, în următorii trei-patru ani, la UE”

Autoritățile de la Chișinău depun eforturi pentru a pregăti Republica Moldova de aderarea la Uniunea Europeană (UE) „în următorii trei-patru ani”. Mesajul va fi transmis de către viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, miniștrilor pentru Afaceri Europene ai țărilor membre UE.
Cei 27 de miniștri participă, în aceste zile, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale (CAG) al Consiliului UE cu tema „Criteriile de la Copenhaga și integrarea graduală”, desfășurată la Copenhaga. R. Moldova a fost invitată să ia parte la eveniment, împreună cu celelalte state candidate pentru aderare la UE.
„Vom discuta despre criteriile de la Copenhaga și despre oportunitățile pe care le oferă integrarea accelerată statelor candidate. Urmează să transmit un mesaj clar colegilor mei că R. Moldova este ferm angajată în parcursul său de reforme și este foarte important să continuăm ceea ce am început ca să pregătim R. Moldova în următorii trei-patru ani pentru a adera la UE”, a declarat vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, înainte de eveniment.
În marja acestei reuniuni, viceprim-ministra Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu Marie Bjerre, ministra Afacerilor Europene a Danemarcei, țara care deține președinția Consiliului UE pentru a doua jumătate a acestui an.
Discuțiile au vizat agenda europeană a Republicii Moldova și reformele realizate de autorități pentru a moderniza localitățile, dezvolta instituțiile și îmbunătăți serviciile publice.
„Am vorbit și despre pregătirile pentru analiza ultimelor capitole din legislația europeană, proces pe care-l încheiem în această lună, dar și despre prioritățile noastre de viitor”, a spus Cristina Gherasimov, citată de un comunicat de presă al Biroului pentru Integrare Europeană.
Viceprim-ministra a mulțumit autorităților de la Copenhaga pentru cooperare, subliniind că „Danemarca este un partener de încredere al R. Moldova și un susținător ferm al parcursului nostru european”, mai precizează sursa citată.
Menționăm că, anterior, autoritățile de la Chișinău au anunțat că R. Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană până în 2028, dacă păstrează actualul ritm de implementare a reformelor.

CITIȚI ȘI: