Politic

Șeful IGP: Ne aflăm într-o avalanșă de încercări de a perturba procesele democratice din R. Moldova

Republica Moldova se confruntă, în pragul alegerilor parlamentare, cu multiple acțiuni de destabilizare care vizează direct procesele democratice, avertizează șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Potrivit lui, aceste acțiuni nu sunt izolate și nu se rezumă doar la coruperea alegătorilor, ci fac parte dintr-un plan complex coordonat de o organizație criminală cu sprijinul Federației Ruse.

Aici vorbim inclusiv despre dezinformare, destabilizare și tulburări în masă, iar fiecare dintre aceste fenomene trebuie tratat separat și constituie un interes distinct pentru organele de drept, a subliniat Cernăuțeanu.

„Aș vrea să precizez că nu este vorba doar de munca poliției. Este un efort colectiv, bazat pe o bună colaborare între instituțiile statului. Lucrăm cot la cot, sub egida Procuraturii, împreună cu Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate și, desigur, cu Serviciul Fiscal de Stat, care are operațiuni importante alături de echipele noastre. De asemenea, Serviciul de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor are un rol esențial în monitorizarea tranzacțiilor suspecte. În spațiul public sunt vizibile unele acțiuni, însă în spatele lor stau investigații complexe: urmăriri penale, monitorizare, interceptări, identificarea circuitului financiar, inclusiv pe platformele online. Acestea nu pot fi realizate fără cooperarea instituțiilor specializate”, a explicat șeful IGP, joi seară, la o emisiune de la Jurnal TV.

Unul dintre cele mai mari pericole rămâne finanțarea ilegală a campaniilor electorale. În septembrie anul trecut, poliția a documentat transferuri de circa 39 de milioane de dolari destinați coruperii alegătorilor.

Dacă anterior un vot era cumpărat cu 5.000 de ruble, acum suma a ajuns la 15.000”, a spus șeful IGP.

Investigațiile recente, inclusiv cele publicate de Ziarul de Gardă, arată că scopul principal este crearea masivă de conturi pe platforme precum TikTok, pentru manipulare și răspândirea dezinformării, mai spune Viorel Cernăuțeanu. Potrivit lui, „*aproximativ 80% din materialele de dezinformare sunt generate cu ajutorul inteligenței artificiale”.

În acest sens, poliția a creat un punct de contact direct cu TikTok pentru eliminarea rapidă a conținutului ilegal, însă persistă dificultăți în colaborarea cu Telegram, care nu răspunde solicitărilor autorităților.

Potrivit șefului IGP, zilnic, sunt identificate sute sau chiar mii de videoclipuri de dezinformare, inclusiv unele ce promovează propaganda de război, recrutarea pentru conflicte armate, traficul de copii sau droguri.

Întrebat despre perchezițiile desfășurate în această săptămână, șeful Inspectoratului General al Poliției, a precizat că acestea vizează un dosar penal instrumentat de CNA privind finanțarea ilegală și coruperea electorală.

Cernăuțeanu a respins acuzațiile Irinei Vlah, care a susținut că reținerile unor membri ai partidului său ar avea la bază critici la adresa guvernării.

„Noi vorbim de activități ilegale, documentate prin articole din Codul penal. Cauza penală se referă la finanțare și corupere, nu la atentate asupra instituțiilor statului”, a subliniat Cernăuțeanu.

Potrivit acestuia, interceptările telefonice arată discuții despre sume de bani împărțite între membri ai formațiunii, inclusiv un candidat aflat pe primele locuri ale listei electorale.

Totodată, șeful IGP susține că banii pentru coruperea alegătorilor ajung în Republica Moldova prin metode tot mai sofisticate, cu legături directe la PSB-ul de la Moscova (banca rusă Promsvyazbank). Sumele sunt transferate online, convertite în criptovalută, apoi în dolari și lei moldovenești, fiind ulterior distribuite de persoane interpuse. În paralel, se folosesc și metode clasice – contrabandă de numerar, contracte supraevaluate sau intermediari.

Viorel Cernăuțeanu a îndemnat cetățenii să nu accepte implicarea în asemenea acțiuni: „Cei care vin și denunță faptele sunt scutiți de pedeapsă. Mai bine să folosească banii pentru familie decât să-i cheltuie pe amenzi”.

Citește și:

-Natalia Zaharescu, la Moldova 1: Ce misiune i-au încredințat „curatorii”, atunci când documenta, sub acoperire, investigația „Armata digitală a Kremlinului”

-VIDEO // Armata digitală a Kremlinului, o nouă investigație sub acoperire a ZdG: „Se plătește direct de la Moscova”

-Condamnatul Șor, raport pentru Putin despre „afacerile” sale cu PSB, banca implicată în coruperea alegătorilor din R. Moldova

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult