Social

De la Princeton la Fălești: Povestea unui voluntar din SUA care a decis să sprijine comunitatea locală

Voluntarii americani contribuie la dezvoltarea comunităților din Republica Moldova. Eliza Shaffer, absolventă a prestigioasei Universități Princeton, a decis să se mute, pentru doi ani, în orașul Fălești. În cadrul unui centru de tineret, ea organizează diferite activități pentru femei: cursuri de engleză sau tabere de teatru.

„Moldova e o țară foarte frumoasă, cu oameni primitori și ar fi minunat dacă aș putea rămâne aici”, spune tânăra.

Eliza a decis să facă voluntariat în Republica Moldova, fiind inspirată de bunicul său.

„Când eram mică, bunicul meu îmi povestea mult despre Republica Moldova, pentru că a lucrat aici în anii `90, făcea cercetare, agricultură, alături de colegi moldoveni, în Chișinău, precum și în localități rurale. Am văzut mai multe poze din Moldova, spre exemplu, căruțe trase de cai. Bunicul mi-a povestit și despre vinurile moldovenești”, își amintește tânăra.

De anul trecut, voluntara din Statele Unite activează la Centrul de Tineret din Fălești, unde organizează diferite activități pentru femeile din oraș.

„În acest an, am avut un club de engleză conversațională. Am avut o tabără de dezbatere și o tabără de teatru. Am aflat că nu prea există activități sau evenimente anume pentru femei”, menționează Eliza.

Originară din Kansas, un oraș din Statele Unite cu peste 150.000 de locuitori, Eliza Shaffer a găsit în Fălești o a doua casă. Tânăra locuiește la o familie din oraș și se implică inclusiv în activitățile casnice.

„Vara trecută, ea m-a văzut că eram cu sapa în grădină. Ea zice: „Hai să vă ajut”. Am prășit împreună în grădină”, povestește Irina Ghilețchi.

„Este o tânără foarte activă, îmi place foarte mult că este și foarte deschisă. Unii oameni s-ar teme să facă astfel de activități, astfel de școli, de tabere”, spune o altă localnică.

Luna trecută, alți 27 de tineri din Statele Unite ale Americii au depus jurământul de voluntar al Corpului Păcii în Republica Moldova.

Ei au urmat un program de pregătire pentru a deveni profesori de limba engleză și educație pentru sănătate sau consultanți în dezvoltare comunitară.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult