O școală din raionul Ungheni a evitat lichidarea prin soluții inovatoare

Lipsa elevilor reprezintă o provocare majoră pentru numeroase instituții de învățământ din mediul rural. Școala primară-grădiniță din satul Drujba, raionul Ungheni, s-a confruntat cu riscul lichidării, din cauza numărului scăzut de copii înscriși. Scenariul însă a fost evitat, pentru că directoarea instituției a aplicat la diverse proiecte și a găsit fonduri pentru a acoperi cheltuielile. Cele pentru încălzire s-au redus semnificativ, după ce au fost instalate panouri solare.

Drujba este un sat mic din raionul Ungheni, cu aproximativ 600 de locuitori. În 1993, gimnaziul din localitate a fost reorganizat în școală primară - grădiniță. Acum, instituția este frecventată de numai 28 de elevi, care învață în patru clase, și de 35 de copii de vârstă preșcolară. Cum instituția este foarte mică, fondurile venite de la Guvern sunt insuficiente.
„Mă gândeam, ca să existe școala, trebuie să atragem niște investiții extrabugetare Cea mai mare a fost investiția cu panourile solare, am atras investiția de la ambasada Germaniei”, povestește directoare instituției, Angela Chitoragă.

Cu 400 de mii de lei oferiți de Ambasada Germaniei, au fost instalate panouri solare pe acoperișul clădirii în care sunt amenajate grupele de grădiniță.
„Când am venit, instituția era într-o stare foarte proastă, s-a renovat după cum vedeți și acoperișul și fațada, interiorul, s-a făcut o reparație capitală. Au fost instalate pompele de căldură și de atunci temperatura în grupe poate fi reglată, atât pe perioada rece, cât si pe perioada caldă”, spune educatoarea Leonila Antoci.
„Suntem foarte mulțumiți, într-adevăr este o schimbare față de cum a fost când am învățat noi. Mergem spre o dezvoltare mai europeană”, spune o altă angajată a instituției.

Energia regenerabilă este o soluție eficientă și accesibilă, afirmă directoarea instituției. Ea își propune să obțină finanțare și pentru renovarea clădirii în care învață elevi.
„Vreau, pe parcurs, și pe acest bloc să-l dotăm cu pompe, care dau căldură iarna și vara ne dau răcoare, ca să evităm să mai facem căldură cu combustibil, adică cărbuni și lemne”, menționează Angela Chitoragă.
„Noi ne străduim să mergem înainte, să scriem proiecte, prin aceasta ca să nu ne închidă. Că dacă închide școala într-un sat, și așa suntem un sat mic, și atât a mai rămas școala, punctul medical și magazinul. Dacă ne închide școala, rămânem fără nimic”, spune învățătoarea Natalia Caracaș.


În ultimii doi ani, școala primară-grădiniță din satul Drujba a beneficiat de proiecte în valoare totală de 1,2 milioane de lei. Finanțarea a fost oferită de Germania, Franța și Elveția.
