Sport

LIVE TEXT. Fotbal. Preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Norvegia - Republica Moldova. Norvegia a câștigat meciul cu 11-1

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova joacă al 5-lea meci în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. „Tricolorii” întâlnesc Norvegia pe stadionul Ullevaal din Oslo. Meciul a început la 21:45 și este transmis în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți transmisiunea în format text a acestei partide.

Meciul s-a încheiat

Meci dezastruos al naționalei Republicii Moldova. "Tricolorii" au pierdut meciul cu Norvegia cu scorul de 1-11. Este un antirecord absolut.

Gol Norvegia

Thelo Aasgaard marchează al 4-lea său gol în acest meci. Este 11-1

Gol Norvegia

Erling Haaland a marcat al 5-lea său gol în acest meci. După un corner, el a primit o pasă în careu și a șutat imparabil.

Gol Norvegia

Norvegienii au obținut un penalty, după ce Vadim Rață l-a faultat în careu pe Oscar Bobb. Același Aasgaard a transformat lovitura de la punctul cu var. Este 9-1.

Gol Norvegia

Încă o minge aruncată spre Erling Haaland, care șutează cu capul, Avram respinge, iar Thelo Aasgaard înscrie pentru 8-1.

Gol Republica Moldova

De fapt, este un autogol. Leo Ostigard, sub presiunea lui Ion Nicolaescu, a încercat să îi trimită balonul portarului, dar a exagerat și a l-a trimis în plasă. 7-1

Ocazie Norvegia

Oscar Bobb șutează din careu, iar portarul Cristian Avram intervine salvator.

Gol Norvegia

Un gol bizar încasat de Republica Moldova. Șutul lui Odegaard a fost deviat de 2 fotbaliști moldoveni, balonul a ajuns la Thelo Aasgaard, care a marcat pentru 7-0.

Ocazie Norvegia

Odegaard a alergat cu mingea spre careul echipei noastre și a șutat periculos, iar balonul a trecut pe lângă bară.

Ocazie Norvegia

Erling Haaland a răspuns la o centrare de pe banda dreaptă și a lovit mingea cu capul, zguduind bara transversală.

Gol Haaland

Un nou atac în viteză a echipei-gazdă, Nusa îi pasează în stânga lui Moller Wolfe, acesta aruncă mingea elegant spre Haaland, care înscrie cu capul.

A început repriza a doua

S-a reluat jocul pe stadionul Ullevaal din Oslo. Să sperăm că "tricolorii" se vor apăra mai bine în repriza secundă și vor fi mai curajoși, mai îndrăzneți în atac.

Prima repriză s-a încheiat

S-a încheiat o repriză de coșmar pentru Republica Moldova. Gazdele au trimis 13 șuturi, dintre care 8 pe cadrul porții, iar "tricolorii" doar 2 șuturi, dar nici unul pe cadrul porții.

Gol Norvegia

Sorloth a primit balonul pe banda dreaptă, l-a trimis în careu, unde Odegaard, profitând și de o deviere, a înscris pentru 5-0.

Gol Norvegia

Erling Haaland și-a completat hat-trick-ul. El a primit o pasă excepțională de la mare distanță de la Odegaard, l-a driblat pe Cristian Avram și a trimis balonul în poartă.

Gol Norvegia

Contraatac al norvegienilor, orchestrat de același Odegaard. Starul lui Arsenal Londra i-a pasat lui Haaland în careu și atacantul legitimat la Manchester City a făcut 3-0.

Ocazie Norvegia

Haaland a șutat la poartă, iar Avram și-a salvat echipa.

Ocazie Norvegia

Alexander Sorloth a profitat de o centrare în careu și a lovit mingea cu capul... peste poartă.

Ocazie Norvegia

Odegaard a șutat periculos, iar portarul Cristian Avram a respins în corner.

Jocul s-a liniştit

Jocul s-a mai liniștit, gazdele nu mai atacă în valuri și fotbaliștii echipei noastre încep să apară mai des în jumătatea adversă de teren.

Gol Norvegia

Gafă mare a fundașului Artur Crăciun, care a încercat să dea o pasă, dar a nimerit în piciorul lui Felix Myhre, iar de la acesta balonul a ajuns la Erling Haaland, care a înscris pentru 2-0.

Ocazie Norvegia

Antonio Nusa a șutat din afara careului, iar mingea a trecut aproape de bară.

Ocazie Norvegia

Antonio Nusa a pătruns de pe banda stângă și i-a pasat lui Martin Odegaard în careu, iar căpitanul a șutat peste bara transversală.

Gol Norvegia

Martin Odegaard a trimis o pasă în careu lui Erling Haaland, iar acesta a prelungit balonul spre Felix Myhre, la gura porții, care a înscris pentru 1-0.

Meciul a început

Arbitrul principal, ungurul Balázs Berke, a dat fluierul de start și meciul Norvegia - Republica Moldova de pe stadionul Ullevaal din Oslo a început.

Echipele sunt pe teren

Fotbaliștii celor 2 echipe au apărut pe teren, urmează a fi intonate imnurile.

Meciurile directe dintre cele 2 echipe

Echipele naționale de fotbal ale Norvegiei și Republicii Moldova s-au confruntat până acum în 6 meciuri directe, iar ai noștri nu au obținut nici o victorie. Norvegienii s-au impus de cinci ori, iar o partidă s-a terminat la egalitate. Ai noștri au obținut acea remiză acum 20 de ani, la Chișinău, pe defunctul stadion Republican. Atunci, partida Republica Moldova - Norvegia s-a terminat cu scorul alb de 0:0.

Prestația echipelor în preliminariile CM-2026

Republica Moldova a pierdut toate cele 4 meciuri jucate în preliminariile Mondialului din 2026. „Tricolorii” au cedat cu 0-5 în fața Norvegiei, cu 2-3 în fața Estoniei, cu 0-2 în meciul cu Italia și cu 0-4 în cea mai recentă partidă, cu Israelul.

De cealaltă parte, Norvegia a câștigat toate cele 4 meciuri. După victoria de la Chișinău, a mai obținut victorii cu Israel (4-2), Italia (3-0) și Estonia (1-0).

Primul meci dintre cele două echipe

Republica Moldova și Norvegia s-au întâlnit chiar în primul meci din actualul ciclu preliminar. La Chișinău, pe stadionul Zimbru, scandinavii s-au impus cu 5-0. Au marcat atunci Julian Ryerson, Erling Braut Haaland, Thelo Aasgaard, Alexander Sorloth și Aron Donnum.

Echipele de start

Avem echipele de start. Republica Moldova va începe meciul cu următorii fotbaliști: 12. Cristian Avram, 8. Nichita Moțpan, 14. Artur Crăciun, 4. Vladislav Baboglo, 20. Sergiu Plătică, 2. Oleg Reabciuk, 22. Vadim Rață, 11. Mihail Caimacov, 7. Artur Ioniță, 17. Virgiliu Postolachi, 9. Ion Nicolaescu;

Norvegia aliniază următoarea echipă: 1. Orjan Nyland, 3. Kristoffer Ajer, 17. Torbjorn Heggem, 5. David Moller Wolfe, 14. Julian Ryerson, 10. Martin Odegaard, 8. Sander Berge, 11. Felix Myhre, 7. Alexander Sorloth, 9. Erling Braut Haaland, 20. Antonio Nusa.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult