Social

R. Moldova devine un hub de turism medical: Tratamentele stomatologice și chirurgia plastică atrag tot mai mulți pacienți străini

Peste 100 de delegați din 50 de țări, specialiști în medicină, turism și inovație, vor participa la cea de-a șaptea ediție a Forumului Global de Turism Medical, care va avea loc între 25 și 28 septembrie, la Chișinău, în cadrul platformei „Moldova Tourism Forum”. Președinta Asociației Turismului Medical din Moldova (ATMM), Natalia Ciobanu, a declarat la Radio Moldova că evenimentul este organizat în contextul exercitării președinției Consiliului Global al Turismului Medical (GHTC).

Forumul va fi direcționat pe trei piloni de bază: investiții, inovații și dezvoltare, a precizat președinta Asociației Turismului Medical, Natalia Ciobanu, la emisiunea „Zi de Zi”de la postul național de radio. De asemenea, în cadrul evenimentului va avea loc și Adunarea Generală pentru alegerea noii conduceri a Consiliului global de turism medical: „La acest moment, avem două țări candidate - Polonia și Arabia Saudită”.

Potrivit Nataliei Ciobanu, turismul medical din Republica Moldova a înregistrat o dezvoltare semnificativă în ultimii ani, datorită combinației dintre prețurile accesibile și calitatea serviciilor oferite.

„Turismul medical a luat un avânt pozitiv și o dezvoltare foarte bună, deoarece noi, ca și țară, oferim servicii de calitate la prețuri accesibile pe domeniile care nu sunt încadrate în polițele de asigurări medicale obligatorii în țările dezvoltate, iar acesta este un avantaj foarte mare. Plus, suntem practic în inima Europei de Vest și, respectiv, posibilitatea de intrare în țară sau chiar și pentru cei care au nevoie de vize e un sistem bun de e-Visa, care ajută pacienții străini”, a explicat președinta Asociației Turismului Medical.

Potrivit ei, e-Visa poate fi accesată în baza certificatelor medicale și invitațiilor din partea clinicilor. „Țările care nu au nevoie de viză au un acces mult mai ușor. Deci, practic există toate conexiunile până în Istanbul, iar de acolo - o oră și 10 minute pentru a avea acces la servicii de sănătate calitative și la prețuri accesibile, în R. Moldova”, constată Ciobanu.

Republica Moldova a devenit un centru regional important pentru anumite tipuri de tratamente, atrăgând pacienți din mai multe regiuni ale lumii. „Republica Moldova a devenit un hub pentru domeniul de tratamente dentare sau stomatologie, domeniul de chirurgie plastică, care înglobează mai multe direcții, domeniul de cosmetologie și frumusețe, fertilizare în vitro și chirurgia minim invazivă sau chirurgie de o zi”, a precizat sursa citată, menționând că majoritatea pacienților provin din țările Uniunii Europene, Israel, țările arabe sau statele CSI.


R. Moldova poate presta servicii medicale pentru străini în valoare de până la 1,5 miliarde de dolari anual

De menționat că turismul medical din R. Moldova ar putea deveni un sector strategic cu potențial economic major, înregistrând o creștere semnificativă în ultimii ani. Dacă în 2010 veniturile generate de serviciile medicale oferite străinilor erau de 10,5 milioane de dolari, în 2024 acestea au depășit 64 de milioane, iar pentru 2025 se estimează un record de peste 75 de milioane de dolari, potrivit unei analizerealizate de expertului economic Veaceslav Ioniță.

Analistul susține că, în prezent, doar 5% din potențialul turismului medical este valorificat și am putea transforma avantajele: costuri reduse, servicii de calitate și specialiști bine pregătiți — într-un brand național solid. Cu investiții în infrastructură, formarea personalului și diversificarea ofertelor, sectorul ar putea ajunge să genereze până la 1,5 miliarde de dolari anual.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult