ELECTORALA 2025 // Autoritățile de la Chișinău solicită sprijin pentru desfășurarea scrutinului în localitățile din Zona de Securitate

Chișinăul solicită copreședinților Comisiei Unificate de Control (CUC), reprezentanților Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova, precum și Comandamentului Militar Întrunit al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii sprijin pentru garantarea unui scrutin liber la 28 septembrie în localitățile din Zona de Securitate.
Delegația Republicii Moldova a notificat joi, 11 septembrie, Comisia despre faptul că în localitățile din Zona de Securitate aflate sub controlul autorităților constituționale vor fi organizate secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova, la care vor participa inclusiv alegătorii din regiunea transnistreană și a solicitat să fie prevenite orice situații care ar putea afecta libertatea de participare a cetățenilor la alegeri sau buna desfășurare a procesului electoral.
De asemenea, reprezentanții Chișinăului au subliniat astăzi, în cadrul ședinței CUC, care a avut loc la Bender (Tighina), necesitatea de a evita orice impedimente privind deplasarea alegătorilor, a funcționarilor electorali și a poliției la posturile din Zona de Securitate.
Totodată, aceștia au anunțat că ordinea publică la secțiile de votare din localitățile din Zona de Securitate în ziua alegerilor va fi realizată de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției.
În total, la alegerile parlamentare din 28 septembrie vor fi deschise 2.274 de secții de votare pe întreg teritoriul Republicii Moldova și în afara țării.
Dintre acestea, 1.961 vor fi organizate în circumscripțiile electorale din țară, 12 secții vor fi destinate alegătorilor din localitățile situate în stânga Nistrului, iar 301 secții vor fi organizate pentru cetățenii din diasporă.
În cazul locuitorilor din stânga Nistrului, precum și celor domiciliați în municipiul Bender (Tighina), în comuna Chițcani, satele Cremenciug și Gâsca din raionul Căușeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale R. Moldova, numărul secțiilor decis de CEC este mai mare decât cel recomandat de structurile de forță, care au invocat „riscuri de securitate, ordine publică și destabilizare, inclusiv în ziua exprimării voturilor”.
De exemplu, Inspectoratul General al Poliției a propus, în urma analizelor proprii, organizarea a nouă secții pentru alegătorii din stânga Nistrului, iar Serviciul de Informații și Securitate (SIS), instituția responsabilă de prevenirea „pericolelor deosebite” pentru securitatea statului, a propus deschiderea a doar opt secții de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului.
Totuși, CEC și-a bazat decizia pe datele din Registrul de stat al alegătorilor raportate la dinamica participării alegătorilor din stânga Nistrului la ultimele trei scrutine.
CITIȚI ȘI: