Economic

Ministerul Finațelor: În primele două luni ale anului în curs au crescut veniturile la bugetul public național

Cresc veniturile la bugetul public național. Potrivit Ministerului Finanțelor, în primele două luni ale acestui an, au fost încasate 14 miliarde de lei sau cu 17,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Ministerul Finanțelor anunță că, în perioada ianuarie-februarie, veniturile la bugetul public național au crescut cu 2,1 miliarde de lei. Respectiv, sunt mai mari și încasările la bugetul de stat. Datele instituției arată că, în perioada ianuarie-februarie, veniturile bugetului de stat au constituit 8,6 miliarde de lei, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, acestea s-au majorat cu aproape 17% sau cu 1,2 miliarde de lei.

În aceeași perioadă, în fondul asigurărilor sociale au fost încasate venituri de peste 6,6 miliarde de lei, în bugetul asigurărilor medicale - peste 1 miliard de lei, iar în bugetele locale s-au acumulat aproape 4 miliarde de lei.

S-au majorat și încasările la Serviciul Fiscal de Stat. Acestea au constituit 3,7 miliarde de lei, sau cu peste jumătate de miliard mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Între timp, Serviciul Vamal a acumulat 5,3 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 800 de milioane de lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, toate angajamentele de plată pentru lunile ianuarie-februarie ale anului curent au fost onorate integral.

Citește mai mult