Alegeri

ELECTORALA 2025 // Moldovenii din străinătate, ținta tentativelor de cumpărare a votului

Autoritățile avertizează asupra tentativelor de corupere a alegătorilor din diasporă, pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare din 28 septembrie. Cele mai frecvente încercări de influențare ilegală a votului au loc în țările cu cele mai numeroase comunități de moldoveni, a precizat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Sumele oferite variază și pot depăși o mie de lei. Poliția colaborează activ cu instituțiile de aplicare a legii din alte state pentru a depista asemenea practici.

„Este foarte important să înțelegem că avem o diasporă foarte bine pregătită și, cu siguranță, mizăm să nu cadă pradă proceselor ilegale pe care și le pune ca scop Federația Rusă”, a subliniat șeful IGP într-o discuție cu jurnaliștii.

Viorel Cernăuțeanu a precizat că poliția națională cooperează strâns cu partenerii din alte state care manifestă o atenție sporită privind aceste intenții ale Rusiei.

Vorbim de România, Franța, Germania, Italia, unde avem diasporă masivă. Ceea ce se intenționează în afară este o sumă mult mai mare decât o mie de lei. Încercăm să prevenim la maximum. Sunt câteva persoane în atenția noastră și ne ocupăm de acest lucru”, a adăugat șeful IGP.

Pe durata campaniei electorale, aplicarea sancțiunilor pentru cumpărarea voturilor a fost temporar suspendată. Până în prezent, peste 30 de mii de persoane au fost documentate pentru implicare în coruperea alegătorilor, fiind plătite amenzi în valoare de 18 milioane de lei. Referindu-se la dezinformarea din mediul online, șeful IGP a precizat că au fost depuse mai multe solicitări către platformele de socializare de înlăturare a conținutului vicios.

„Cu Telegram avem o comunicare doar scrisă. La toate corespondențele expediate, scrisorile expediate, nu avem nicio reacție, niciun feedback. Cu TikTok lucrăm prin platforma de comunicare, a fost un canal care a fost atribuit în acest proces. Zilnic, apar sute de videouri și conturi care sunt create și înțelegem că nu poți zice că astăzi vor fi o sută, mâine 150. Dar este o cantitate exagerată”, menționează Viorel Cernăuțeanu.

Pentru a preveni corupția electorală, Ministerul Afacerilor Interne a lansat recent Campania „Nu-ți pierde votul”, care include spoturi video și materiale informative destinate tuturor categoriilor de cetățeni. Scopul campaniei este ca oamenii să-și cunoască drepturile și libertățile fundamentale, precum și sancțiunile prevăzute de lege.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult