Regional

Din cauza sobelor defecte, două familii au avut de suferit în urma intoxicării cu monoxid de carbon

Două familii au avut de suferit în urma intoxicării cu monoxid de carbon emanat de la sobe defecte. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, primul caz de intoxicație a fost înregistrat în orașul Sîngera, unde un bărbat în vârstă de 43 de ani, dar și copiii acestuia, s-au intoxicat cu fumul emanat de la soba defectă. Persoanele au fost preluate la spital, starea acestora este satisfăcătoare, în prezent.

Un alt caz, în care a avut de suferit o familie a fost înregistrat în dimineața zilei de 10 martie la ora 02:45 în orașul Ștefan Vodă. Aici, o tânără în vârstă de 24 de ani, dar și un băiat în vârstă de 7 ani au fost transportați de urgență la spitalul raional, după ce, cel mai probabil s-au intoxicat cu produsele de ardere, în urma utilizării unei sobe defecte.

IGSU notează că persoanele se află în afara oricărui pericol, iar starea acestora este stabilă. Toate circumstanțele producerii incidentelor urmează a fi stabilite ulterior. Incendii în locuințe nu au avut loc.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult