A decedat Dumitru Amihalachioaie, unul dintre prezentatorii emblematici ai „Mesager”-ului de la Moldova 1

Jurnalistul Dumitru Amihalachioaie, fost prezentator al emisiunii de știri „Mesager” de la Moldova 1 în anii '90 ai secolului trecut, a decedat vineri, 19 septembrie.

„Un coleg m-a întristat azi-dimineață, aducându-mi vestea plecării subite spre stele a lui Dumitru Amihalachioaie, unul dintre cei mai expresivi prezentatori ai emisiunii „Mesager”, de la începuturi, bun coleg și devotat prieten. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris jurnalistul Valeriu Saharneanu pe Facebook, fost angajat al postului public de televiziune.
„Regret foarte mult plecarea lui Dumitru Amihalachioaie. Ne-a fost un bun coleg, l-am cunoscut personal, un coleg, putem spune chiar un prieten, pentru că în acei ani eram cu toții o echipă foarte prietenoasă, solidară”, ne-a spus jurnalista Moldova 1, Silvia Hodorogea.
„Știam că venea din Bucovina și cred că era singurul care avea o dicție extraordinară, românească, admirabilă”, și-a amintit jurnalista.
Silvia Hodorogea afirmă că Dumitru Amihalachioaie „era o imagine a televiziunii așa cum credeam că ar trebui să fie și pentru viitor”.
„Era foarte bine pregătit, competent, prietenos, săritor la nevoie - pot spune că o personalitate, așa cum sunt multe care vin din Dulcea Bucovina, Dumitru Amihalachioaie, de care o să ne amintim cu drag și cu regret că nu mai este printre noi”, a adăugat Silvia Hodorogea.
Originar din satul Molnița, regiunea Herța din Ucraina, Dumitru Amihalachioaie a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Cernăuți; a început studiile în 1972 și face parte din promoția anului 1977 a Catedrei de Filologie Română.
Activitatea sa profesională a debutat în media locală din Cernăuți. A fost crainic la audiovizualul cernăuțean, apoi redactor la radio și reporter în proiecte precum „Reporter-6”, acoperind comunitățile românești din regiune.
La sfârșitul anilor ’80 - începutul anilor ’90 ai secolului trecut, s-a mutat la Chișinău și a fost angajat la postul public de televiziune, activând ca prezentator și reporter.
De-a lungul anilor, Dumitru Amihalachioaie și-a afirmat talentul de prezentator și reporter la televiziune, bucurându-se de apreciere și popularitate în rândurile colegilor de breaslă și telespectatorilor.