Constantin Țuțu, dat în urmărire. PCCOCS a deschis o cauză penală pentru trecerea ilegală a frontierei, iar presa l-a fotografiat la Tiraspol

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, învinuit de îmbogățire ilicită și trafic de influență, a fost dat în urmărire. Decizia a fost luată luni, 22 septembrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la solicitarea procurorilor. Acuzatorii de stat au cerut și aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, însă instanța a respins solicitarea.
Între timp, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a pornit o cauză penală pe numele lui Constantin Țuțu pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.
Procurorul de caz, Elena Cazacov, a solicitat, în ședință, anexarea la materialele cauzei a unei interpelări a Procuraturii Anticorupție către PCCOCS, însoțită de răspunsul instituției, potrivit căreia, pe 12 septembrie 2025, a fost pornită o cauză penală pe faptul trecerii ilegale a frontierei de stat de către Țuțu.
La ședința anterioară, Cazacov prezentase și o notă informativă a Inspectoratului Național de Investigații, potrivit căreia fostul deputat s-ar afla deja în regiunea transnistreană.
Apărarea contestă acuzațiile. Avocatul lui Țuțu, Ion Negura, susține că acesta se află în continuare în Grecia, unde are interdicție de a părăsi teritoriul elen. Apărătorul a menționat că un coleg din Grecia a depus deja o cerere la procurorul executiv din Atena pentru a obține permisiunea de a ieși din țară, însă cererea nu a fost examinată. Totodată, avocatul a precizat că Țuțu și-a cumpărat un bilet de avion spre Chișinău pentru data de 16 octombrie, „anticipând că până atunci situația va fi clarificată”.
Contrar celor spuse de avocat, o poză cu fostul deputat Constantin Țuțu surprins în stânga Nistrului a fost publicată de IPN.
Acesta, fotografiat la o terasă din Tiraspol, ar fi ajuns în regiunea transnistreană prin Ucraina cu acte false, scrie IPN.
„Informațiile au fost confirmate de către surse IPN din regiune, care au expediat și o imagine cu el într-un local de la Tiraspol”, transmite sursa citată.

Premierul Dorin Recean anunțase anterior că există informații operative potrivit cărora Țuțu intenționa să ajungă în regiunea transnistreană pentru a desfășura „anumite acțiuni”. Șeful Executivului dădea asigurări că instituțiile statului investighează cazul pentru a stabili intențiile reale și legăturile pe care le-ar putea avea fostul deputat.
Reamintim că, pe 22 iulie, Constantin Țuțu a fost reținut pe aeroportul din Atena, împreună cu Vladimir Plahotniuc, în baza unei notificări roșii Interpol emise de Federația Rusă. Acesta este acuzat de implicare într-o rețea de trafic internațional de droguri și apartenență la o organizație criminală.
La reținere, autoritățile elene au găsit la Plahotniuc și Țuțu peste 150.000 de euro și 17 documente false.
Țuțu a stat mai bine de o lună în penitenciarul Korydallos din Grecia, fiind eliberat la începutul lunii septembrie, întrucât Republica Moldova nu emisese un mandat de extrădare pe numele său. Deși își cumpărase bilet pentru un zbor spre Chișinău pe 4 septembrie, acesta nu a mai ajuns cu avionul în R. Moldova.
CITIȚI ȘI: