Social

Sentință într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor: cinci ani de închisoare și 5.2 milioane de lei confiscați de stat

Cinci ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis și 5.2 milioane de lei confiscați în folosul statului – este decizia pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unui figurant într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor.

Centrul Național Anticorupție, care a desfășurat investigațiile, precizează că inculpatul s-ar fi întâlnit, în lunile februarie și martie, anul trecut, în repetate rânduri cu un alt bărbat, pe teritoriul municipiului Chișinău, căruia i-a transmis sume considerabile de bani pentru finanțarea unui partid politic.

Bărbatul a fost reținut în momentul în care a primit 613.500 de lei, bani care urmau să fie păstrați într-un apartament din Chișinău. În urma perchezițiilor efectuate în acel apartament, au mai fost ridicați 4.6 milioane de lei.

Pe durata anchetei, banii au fost păstrați la Serviciul Fiscal de Stat și vor fi transferați în bugetul statului când decizia instanței va deveni definitivă.

Inculpatul a pledat nevinovat pe durata procesului și a negat comiterea faptelor. Pentru că nu s-a prezentat în instanță și este de negăsit, autoritățile l-au dat în urmărire.

Decizia instanței de fond poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Procuratura Anticorupție precizează că bărbatul condamnat este fostul bodyguard al oligarhului fugar Ilan Șor, iar sentința a fost pronunțată pentru finanțarea ilegală a Partidului „Șansa”, condus de Alexei Lungu.

Perchezițiile și reținerile în cauze de finanțare ilegală a partidelor politice și de cumpărare a voturilor s-au intensificat înaintea scrutinului parlamentar din 28 septembrie. CNA a anunțat marți, 23 septembrie, reținerea unui suspect și ridicarea a peste 800 de mii de lei în urma a 30 de percheziții care au urmărit o schemă de finanțare ilegală prin criptomonede, cu fonduri din Federația Rusă.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult