„Tu ce faci duminică?”: PAS a organizat un marș înaintea alegerilor parlamentare. Igor Grosu: „Pe 28 septembrie, toți ieșim la vot!”

Sute de simpatizanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), însoțiți de mai mulți candidați ai formațiunii la alegerile parlamentare din 28 septembrie, au organizat vineri, 26 septembrie, în ultima zi a campaniei electorale, un marș cu genericul: „Tu ce faci duminică?”.
Participanții au purtat, prin centrul Chișinăului, drapele ale R. Moldova și au scandat: „Contez, deci votez!”, „Turul doi nu va fi, votul tău nu-l risipi!”, „Când poporul se deșteaptă, Europa te așteaptă!”, „Vrem în Europa!” și „Dau votul pentru pace!”.
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, care deschide lista electorală a formațiunii la parlamentare, a adresat un mesaj de mobilizare către susținători, mulțumindu-le pentru efortul depus în campania electorală.
„Noi ne-am pornit în această bătălie foarte importantă. Ce vreau să vă spun eu? Nu v-am văzut de o lună de zile. Știu de ce. Pentru că ați alergat, ați muncit, ați mers de la poartă la poartă, din sat în sat, din oraș în oraș, din capitală europeană în capitală europeană. Și ați dus cuvântul nostru: UE, pace, dezvoltare!”, a declarat Igor Grosu.
Liderul PAS le-a mulțumit activiștilor pentru efortul depus și le-a mulțumit pentru implicare, subliniind că mai sunt doar câteva ore până la încheierea campaniei electorale.
„Știu că ați obosit, știu că cei de acasă nu v-au văzut cu zilele, dar a meritat efortul. De aceea, în clipele care au mai rămas, îi îndemnăm pe toți – pe cei convinși, pe cei supărați, pe cei care stau pe gânduri – toți ieșim la vot!”, a îndemnat liderul PAS.
Grosu a făcut referire la resursele financiare și campaniile de manipulare ale opoziției, dar a punctat că forța reală aparține alegătorilor: „Țineți minte un lucru: oricât de mulți bani și minciuni ar avea adversarii prin amicii lor, puterea și sufletul nostru contează!”.
La final, liderul PAS a reamintit că sâmbătă, 27 septembrie, e Ziua Tăcerii: „Gândurile trebuie să fie aranjate și să meargă în direcția care trebuie”.
La eveniment au fost prezenți și premierul Dorin Recean, numărul doi din lista electorală a PAS, rectorul Universității Tehnice a Moldovei și candidat la parlamentare, Viorel Bostan, precum și alți reprezentanți ai formațiunii.
CITIȚI ȘI: