Președinta Maia Sandu: „Am votat pentru un Parlament cu care să construim în continuare Moldova Europeană”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a votat pentru un Parlament care să păstreze pacea și să continue parcursul european al țării. În momente de pericole majore pentru „casa noastră scumpă, Moldova”, șefa statului a chemat alegătorii să vină în număr mare la urne și să nu-și vândă votul.
„Am votat pentru un Parlament cu care putem păstra pacea, pentru un legislativ care respectă Republica Moldova și cetățenii săi, un Parlament cu care să construim în continuare Moldova Europeană”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu a avertizat că țara se confruntă cu pericole majore și a chemat alegătorii să nu-și vândă votul.
„Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie și are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre voi. Nu voturile cumpărate trebuie să decidă soarta țării noastre. Să nu permitem hoților și trădătorilor să ne vândă viitorul”, a subliniat șefa statului.
Maia Sandu a avertizat că Federația Rusă se implică masivă în scrutin, prin tentative de cumpărare a voturilor, racolări și instruirea tinerilor pentru acțiuni de destabilizare, precum și prin campanii de dezinformare.
„Știm cu toții că Federația Rusă s-a implicat masiv în alegerile Republicii Moldova. Am vorbit și eu, au vorbit și instituțiile noastre despre diferite metode, începând despre încercări de cumpărare a voturilor, și pentru asta s-au cheltuit sute de milioane de euro. Am vorbit despre instruirea unor tineri din Republica Moldova pentru a organiza violențe, acțiuni de destabilizare. Am văzut cu toții cum au fost racolați moldoveni și instruiți pentru ca să producă și să distribuie conținut fals – toate aceste lucruri pentru ca Rusia să pună mâna pe puterea de la Chișinău și să transforme Republica Moldova în scopuri proprii. Moldovenii trebuie să decidă. Este timpul să ne protejăm țara”, a conchis Maia Sandu.
Cetățenii moldoveni aleg duminică noul Parlament al țării, de legislatura a XII-a. Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21.00.