Reacții internaționale după alegerile parlamentare din R. Moldova: „Votul este un „DA” clar pentru viitorul european”

Rezultatele alegerilor parlamentare din R. Moldova vin cu un val de reacții din partea liderilor politici internaționali. În mesajele transmise de aceștia este evidențiat sprijinul ferm pentru continuarea parcursului european și democratic al țării.
„Am vorbit cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Am fost încântat să o felicit pe Maia Sanu pentru o victorie foarte importantă și să îi urez succes. Aceste alegeri au arătat că activitatea destabilizatoare a Rusiei pierde, în timp ce Moldova în Europa câștigă. Subversiunea rusă, dezinformarea constantă – nimic din acestea nu a funcționat. Este important că Moldova a fost eficientă în a se apăra împotriva amenințărilor împreună cu toți cei care au ajutat. Susținem întotdeauna Moldova. Vom continua să lucrăm împreună. Depășind împreună provocările și construind un viitor în care popoarele noastre să aibă perspective puternice – în securitate, în economie și, prin urmare, în viața socială”, a menționat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe platforma X.
I spoke with President of Moldova @sandumaiamd.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 29, 2025
I was glad to congratulate Maia on a very important victory and wish her success.
These elections showed that Russia’s destabilizing activity loses, while Moldova in Europe wins. Russian subversion, constant disinformation – none… pic.twitter.com/L7yDT8Bq4v
„Moldova, ai reușit din nou. Nicio încercare de a semăna frică sau dezbinare nu ți-a putut zdruncina hotărârea. Ți-ai exprimat clar alegerea: Europa, democrație, libertate. Ușa noastră este deschisă. Și vom fi alături de tine la fiecare pas. Viitorul îți aparține”, a scris președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe X.com.
🇲🇩 Moldova, you’ve done it again.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) September 29, 2025
⁰No attempt to sow fear or division could break your resolve.
You made your choice clear:
⁰Europe. Democracy. Freedom.
Our door is open. And we will stand with you every step of the way.⁰
The future is yours.
„Dragă Maia Sandu, felicitările mele călduroase pentru această dublă victorie a dumneavoastră și a poporului moldovean. Continuarea drumului european al Moldovei este o victorie pentru cetățenii săi și pentru democrație. Consiliul Europei rămâne dedicat să însoțească țara pe acest parcurs. Felicitări!”, a scris secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset.
Dear @sandumaiamd, my warm congratulations on this double victory — yours and that of the Moldovan people. #Moldova’s continued European path is a victory for its citizens and for democracy. @coe remains committed to accompany the country on this journey.
— Alain Berset (@alain_berset) September 29, 2025
Felicitări!@MoldovaCoE
„Viitorul Republicii Moldova este în Europa! În cadrul acestui pas istoric înainte, poporul Republicii Moldova a ales calea democrației, speranței și oportunităților. Ei au ales Europa. Europa este Moldova. Moldova este Europa”, a precizat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, pe platforma X.
The future of Moldova is in Europe! 🇪🇺🇲🇩
— Roberta Metsola (@EP_President) September 29, 2025
On this historic step forward, the people of Moldova have chosen the path of democracy, hope and opportunities.
They have chosen Europe.
Europa este Moldova. Moldova este Europa. pic.twitter.com/LK82PBtkN5
„Votul Moldovei este un „DA” clar pentru un viitor european. În ciuda eforturilor masive ale Rusiei de a răspândi dezinformare și de a cumpăra voturi, nicio forță nu poate opri un popor hotărât să trăiască în libertate. Suntem alături de Moldova pe drumul său către UE”, a scris vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas.
Moldova’s vote is a clear yes to a European future.
— Kaja Kallas (@kajakallas) September 29, 2025
Despite Russia’s massive efforts to spread disinformation and buy votes, no force can stop a people committed to freedom.
We stand with Moldova on their path to the EU.
„Poporul din Moldova a vorbit, iar mesajul este clar și răsunător. A ales democrația, reformele și un viitor european, în fața presiunii și interferențelor din partea Rusiei. UE este alături de Moldova. La fiecare pas”, este mesajul președintelui Consiliului European, Antonio Costa.
The people of Moldova have spoken and their message is loud and clear.
— António Costa (@eucopresident) September 29, 2025
They chose democracy, reform, and a European future, in the face of pressure and interference from Russia
The EU stands with Moldova. Every step of the way. 🇲🇩🇪🇺 pic.twitter.com/ceYdXjt0O7
„Felicitări moldovenilor. Astăzi, puterea democrației Moldovei răsună mult dincolo de granițele sale. În pofida unui atac deschis asupra alegerilor voastre, ați rezistat unui val de dezinformare și interferență. Acum începe misiunea de a uni moldovenii în drumul lor către Uniunea Europeană”, a notat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos.
Congratulations Moldovans 🇲🇩
— Marta Kos (@MartaKosEU) September 29, 2025
Today, the strength of Moldova’s democracy resonates far beyond its borders.
Despite an open assault on your elections, you withstood a flood of disinformation and interference.
Now the mission starts to unite Moldovans on their journey to the EU. https://t.co/41Etg1UjJV
„În ciuda încercărilor de interferență și presiune, alegerea poporului Republicii Moldova s-a afirmat cu putere. Franța susține Moldova în proiectul său european și în elanul său de libertate și suveranitate”, a afirmat, pe X, președintele francez Emmanuel Macron.
Malgré les tentatives d’ingérence et les pressions, le choix des citoyens moldaves s’est affirmé avec force.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) September 29, 2025
La France est aux côtés de la Moldavie dans son projet européen et son élan de liberté et de souveraineté.
„Felicitări, Moldova! Ați făcut o alegere clară pentru libertate și democrație, iar viitorul european strălucește mai puternic ca niciodată pentru Moldova”, a menționat președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs.
Congratulations, Moldova! You made s clear choice for freedom and democracy, and European future shines brighter than ever for Moldova. 🇱🇻 🇪🇺 🤝 🇲🇩#StandWithMoldova @sandumaiamd
— Edgars Rinkēvičs (@edgarsrinkevics) September 29, 2025
„A fost nevoie de un curaj adevărat din partea națiunii moldovene și, personal, a Maiei Sandu pentru a câștiga aceste alegeri. Nu numai că ați salvat democrația și ați menținut cursul european, dar ați oprit și Rusia în încercările sale de a prelua controlul asupra întregii regiuni. O lecție bună pentru noi toți”, a subliniat premierul Poloniei, Donald Tusk.
It took real courage of the Moldovan nation and Maia Sandu personally to win this election. Not only did you save democracy and kept the European course, but you have also stopped Russia in its attempts to take control over the whole region. A good lesson for us all.
— Donald Tusk (@donaldtusk) September 29, 2025
„Felicitări cetățenilor Republicii Moldova pentru mobilizare și pentru votul ferm în direcția continuării parcursului european al țării voastre. Ați scris o pagină de istorie și știm că nu a fost ușor. V-ați făcut vocea auzită și trebuie să fiți mândri de voi înșivă. Transmitem felicitări autorităților Republicii Moldova și președintei Maia Sandu pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor și pentru modul în care au fost gestionate amenințările. România va continua să fie alături de Republica Moldova”, a notat președintele român, Nicușor Dan.
Felicit cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizare, şi pentru votul ferm în direcția continuării parcursului european al țării dumneavoastră.
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) September 29, 2025
Ați scris o pagină de istorie și știm că nu a fost ușor. V-ați făcut vocea auzită și trebuie să fiți mândri de voi.
Transmit… pic.twitter.com/nZM2KlDcFb
„Felicit din inimă cetățenii Republicii Moldova pentru mobilizarea exemplară la alegerile parlamentare de ieri și pentru votul în direcția europeană. Vreau să felicit în mod deosebit și autoritățile R. Moldova pentru modul exemplar în care au organizat scrutinul și pentru felul în care au făcut față unui complex de presiuni menite să deturneze dorința oamenilor. În final, așa cum se întâmplă în democrații autentice, votul oamenilor este ceea ce a făcut diferența. Locul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Personal, dar și în numele Guvernului României, vom fi alături de Republica Moldova pe acest drum. Felicitări, Republica Moldova!”, a subliniat, în mesajul său, premierul României, Ilie Bolojan.
„Felicitări președintei Maia Sandu pentru o victorie decisivă în aceste alegeri importante pentru Moldova. Acest rezultat este o confirmare puternică a încrederii și a încredințării pe care poporul moldovean i le-a acordat în conducerea și viziunea sa pentru țară. Croația rămâne angajată să sprijine Moldova pe drumul său către UE și este pregătită să aprofundeze cooperarea noastră pentru a avansa reformele, a întări instituțiile democratice și a asigura un viitor prosper pentru toți cetățenii moldoveni”, a scris prim-ministrul Croației, Andrej Plenković.
Congratulations to President Sandu @sandumaiamd on a decisive electoral victory in these consequential elections for Moldova. This result is a strong affirmation of the trust and confidence that the Moldovan people have placed in her leadership and vision for the country.
— Andrej Plenković (@AndrejPlenkovic) September 29, 2025
🇭🇷… pic.twitter.com/DumhtDsjFO
Numai Rusia a pus la îndoială rezultatele preliminare ale alegerilor din Republica Moldova: „Unele forțe politice nu sunt de acord. Vorbesc despre posibile încălcări ale alegerilor. Ar fi greșit să facem evaluări nefondate. Putem confirma că sute de mii de moldoveni au fost lipsiți de posibilitatea de a vota în Federația Rusă, întrucât doar două secții de votare au fost deschise, ceea ce, firește, a fost insufficient”, a menționat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Cetățenii Republicii Moldova au mers duminică, 28 septembrie, la urne să-și aleagă noul Parlament, legislatura a XII-a.
Rezultatele preliminare după centralizarea datelor din 99.91% de procese-verbale, arată că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 50.16% (791042 de voturi), Blocul Patriotic: 24.19% (381489), Blocul „Alternativa”: 7.97% (125660), Partidul Nostru: 6.20% (97849), Partidul Politic „Democrația Acasă”: 5.62% (88675).
Potrivit estimărilor Asociației ADEPT, PAS ar obține 55 de mandate de deputat, Blocul Patriotic – 26 de mandate, BE „Alternativa” – opt mandate, Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă” – câte șase mandate.
CITIȚI ȘI: