PARLAMENTARE 2025 | Alegătorii din Cantemir și Basarabeasca, cei mai dezinteresați de scrutin. Raionul cu cea mai mare mobilizare a alegătorilor

Rata de participare la vot în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 a fost mai mare cu aproape patru puncte procentuale decât la scrutinul precedent din anul 2021. Duminică, rata de participare la vot de acum patru ani - 48.3% - a fost atinsă cu circa două ore înainte de închiderea secțiilor de votare. În total, la urne s-au prezentat, pe 28 septembrie, potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), 1.608.518 alegători, cu aproape 128 de mii mai mulți decât în 2021.
Chișinăul s-a situat în topul prezenței la urne, cu 375.533 de votanți sau 54.72% din cei înscriși în listele electorale.
Capitala este urmată de raionul Criuleni, unde rata de participare la vot a fost de 50.85%, precum și de municipiul Bălți - 50.23%.

La polul opus, sudul R. Moldova rămâne zona cu cea mai slabă mobilizare la vot.
La Cantemir au votat, duminică, 18.145 de persoane, la Basarabeasca - 8.914, la Cimișlia - 19.131, iar la Hâncești - 38.881 de alegători.
Raioanele cu cele mai mici rate de participare la vot:
Cantemir – 37.52%,
Basarabeasca - 38.05%
Briceni- 39.83%
Cimișlia – 39.99%
Hâncești – 40.33% au înregistrat cele mai mici rate de participare.

O schimbare semnificativă vizează alegătorii din regiunea transnistreană. Dacă în 2021 votaseră circa 30.000 de cetățeni la cele 41 de secții deschise pe malul drept, în 2025 numărul alegătorilor a scăzut la 12.226.
De această dată, pentru alegătorii din stânga Nistrului au fost organizate 12 secții, autoritățile invocând riscuri majore la adresa securității naționale.

Precizăm că Republica Moldova și-a ales noul Parlament pe 28 septembrie 2025, în cadrul alegerilor ordinare pentru desemnarea celor 101 deputați ai Legislaturii a XII-a.
PAS a obținut 50.20% din voturi (792.557 de alegători), Blocul „Patriotic” – 24,17% (381.505), Blocul „Alternativa” – 7.96% (125.685), Partidul Nostru – 6.20% (97.852), iar Partidul „Democrația Acasă” – 5.62% (88.679).
Potrivit estimărilor Centrului ADEPT, aceste rezultate ar urma să-i aducă PAS-ului 55 de mandate în viitorul Parlament, 26 Blocului „Patriotic”, opt Blocului „Alternativa” și câte șase mandate Partidului Nostru și Partidului „Democrația Acasă”.
CITIȚI ȘI: