Social

IGSU: Riscuri de contaminare radioactivă pe teritoriul R. Moldova nu există

Riscuri de contaminare radioactivă pe teritoriul Republicii Moldova nu există – anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în contextul incidentului produs la Centrala nucleară din sudul Ucrainei.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, structură sub egida ONU, în zonă s-a format un crater, fiind avariată structura, fără însă să fie afectată siguranța nucleară. Totodată, a fost avariată și o linie electrică regională.

Momentan, toate reactoarele centralei sunt oprite, nivelurile de radiație sunt în limitele normei, iar generatoarele de urgență dispun de combustibil pentru circa 20 de zile. Imaginile din satelit arată că Rusia construiește o nouă linie electrică și un baraj ca sursă de răcire alternativă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență mai precizează că nu a primit notificări din partea Agenției Internaționale a Energiei Atomice sau altor state din vecinătate despre depășirea valorilor admisibile ale fondului radioactiv.

Fondul radioactiv din Republica Moldova este monitorizat de Agenția de Mediu și se menține de mai mulți ani la un nivel stabil, sub pragul maxim admis de 0,25 micro Sv/h.

O dronă a explodat la aproximativ 800 de metri de perimetrul Centralei nucleare din sudul Ucrainei, după ce a fost doborâtă pe 25 septembrie. Situată lângă Pivdennoukrainsk, centrala este a doua ca mărime dintre cele cinci centrale nucleare din Ucraina.

Totodată, din cauza bombardamentelor rusești, Centrala nucleară de la Zaporojie, situată în sud-estul Ucrainei, a fost deconectată de la rețeaua electrică și este alimentată de generatoare diesel. Deși nu există un pericol iminent atât timp cât generatoarele de urgență funcționează, nu este o situație sustenabilă din punct de vedere al siguranței nucleare, a declarat directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, într-o declarație citată de Reuters.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult