Alegeri

PARLAMENTARE 2025 | PAS – mai puține mandate în 2025, dar mai multe voturi decât în 2021. Situație diferită la socialiști și comuniști

Cetățenii R. Moldova și-au ales, pe 28 septembrie, noul Parlament care, potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale (CEC), ar putea avea cinci fracțiuni parlamentare, dintre care una majoritară.

Deși ar putea deține mai puține mandate în viitorul Legislativ, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost votat de mai mulți alegători în 2025, comparativ cu anul 2021. Situația este diferită în cazul socialiștilor și comuniștilor, care au candidat în bloc și la alegerile din 2021, și la cele de duminica trecută, numai că de această dată împreună cu alte două partide, dintre care unul a fost eliminat din cursă în ultima zi a campaniei electorale.

Rezultatele preliminare ale scrutinului din 28 septembrie curent arată că PAS a fost votat de 792.557 de alegători sau 50.2% și ar putea deține 55 de mandate în noul Parlament. Deși PAS-ul va avea din nou majoritate parlamentară, numărul de mandate este mai mic decât cel obținut în 2021 – 63.

Totuși, comparativ cu scrutinul din 2021, formațiunea a obținut cu circa 17,8 mii de voturi mai mult – 774.753 de voturi acum patru ani sau 52.8%.

Socialiștii și comuniștii, mai puține voturi și mandate

Pe lângă PAS, în noul Legislativ își vor continua activitatea și comuniștii lui Vladimir Voronin, precum și socialiștii lui Igor Dodon, numai că de această dată au acces în Parlament pe listele Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei.

Deși cu forțe mai multe, comuniștii și socialiștii au luat duminica trecută mai puține voturi decât în 2021 – 398.675 versus 381.505 în 2025, sau cu 17.170 mai puține. Totodată, dacă în Parlamentul trecut au deținut 32 de mandate, acum ar putea avea doar 26.

În Parlament au mai acces, potrivit datelor preliminare prezentate de CEC, Blocul „Alternativa”, care ar putea avea o fracțiune formată din opt legislatori, Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă” – cu câte șase mandate.

O analiză a Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT” arată că în noul Parlament acced 64 de bărbați și 37 de femei, cu o vârstă medie de 48 de ani.

Aceștia provin din 20 de unități administrativ-teritoriale de nivelul al doilea (din totalul de 36), iar majoritatea au domiciliul în municipiul Chișinău și în suburbiile capitalei.

Aceeași sursă a calculat că în noul Legislativ au ajuns 40 de candidați (39.6%) cu venituri declarate de peste un milion de lei în anul trecut. Cei mai mulți, 58, au câștigat între 200 de mii și un milion de lei, iar trei – sub 200 de mii de lei în 2024.

Noul Parlament va fi constituit în termen de maximum 30 de zile de la alegeri.

CITIȚI ȘI:

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Autor

Citește mai mult