Din 2026, bugetul grădinițelor va fi calculat în funcție de numărul de copii și de nevoile instituției

Bugetul fiecărei grădinițe din Republica Moldova va fi stabilit, din anul 2026, în funcție de numărul de copii înscriși, de nevoile lor specifice și de cheltuielile necesare pentru funcționarea instituției. Noua formulă de finanțare, aprobată de Guvern pe 1 octombrie, prevede includerea în calcul a salariilor personalului, costurilor pentru energie și utilități, alimentație și materiale educaționale.
Pentru grădinițele care nu ating nivelul minim de finanțare, statul va oferi resurse suplimentare printr-un fond special. Totodată, o parte din bugetul Ministerului Educației și Cercetării va fi rezervată pentru investiții, cum ar fi deschiderea de grupe noi sau lucrări de reparații. Metodologia obligă ca cel puțin 5% din bugetul pentru achiziții să fie folosit pentru jucării și materiale didactice.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat, în ședința Guvernului, că noua formulă de finanțare a învățământului preșcolar a fost discutată cu primarii și directorii de grădinițe și are scopul de a corecta dezechilibrele existente.
„Apreciem mult că reușim să avem o formulă care a fost discutată inclusiv cu primarii, cu directorii de grădinițe. În esență, formula o să redirecționeze creșterea viitoare a bugetelor prioritar în direcția grădinițelor care până acum au beneficiat de mai puțin suport. (...) Încercăm să contabilizăm și să reflectăm specificul infrastructurii fiecărei instituții, costurile energetice, tipul de încălzire. Este o formulă destul de complexă care a vrut să capteze cât mai bine realitatea din teren pentru a stabili unde, în mod prioritar, trebuie să direcționăm resurse în următorii ani”, a spus ministrul Dan Perciun.
Viorica Negrei, șefă de direcție la Ministerul Educației și Cercetării, a explicat că schimbarea era necesară pentru a elimina inechitățile din sistem.
„Hotărârea de Guvern este o necesitate, impusă de situația existentă. Am avut inegalități semnificative în cheltuielile per copil, bugete stabilite fără o formulă clară și diferențe mari chiar între grădinițele din același teritoriu. Prin noua metodologie se urmărește echitatea și egalitatea între instituțiile de învățământ preșcolar”, a declarat Negrei la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
Potrivit acesteia, noua formulă are la bază trei piloni de calcul: cheltuielile pentru personal, serviciile oferite și achizițiile necesare. În fiecare caz vor fi analizate date precum numărul și categoriile de personal, durata timpului de ședere a copiilor, tipurile de grupe și resursele educaționale necesare.
„Începând cu anul 2026, vom avea o listă de instituții care vor beneficia de o finanțare mai mare decât cea calculată până acum. Această creștere va permite acestor instituții să se dezvolte mai rapid și să ajungă din urmă instituțiile care până acum erau finanțate suficient sau chiar cu resurse suplimentare, peste necesarul minim, inclusiv pentru dezvoltare”, a adăugat șefa de direcție.
Formula a fost testată în 2025 în raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, pilotarea a demonstrat că noul mecanism asigură o alocare mai clară și mai previzibilă a bugetelor, reducând diferențele dintre instituții.
Datele anterioare au arătat că, în unele grădinițe, cheltuielile per copil erau mult sub nivelul necesar. În timp ce în Chișinău și Bălți gradul de ocupare a locurilor depășește 100%, în mai multe raioane din centru și sud ponderea scade sub 50%, fapt ce scoate în evidență necesitatea unei ajustări a resurselor și a organizării educației timpurii.
CITIȚI ȘI: