Social

Cifre alarmante: 56 de oameni au murit în accidente de muncă de la începutul anului. Siguranța la locul de muncă, între lege și realitate

Situația securității la locul de muncă rămâne alarmantă în Republica Moldova. Datele oficiale arată că anul trecut au fost raportate 662 de accidente de muncă, dintre care 74 s-au soldat cu decese. În 2025, până la sfârșitul lunii septembrie, sunt deja înregistrate 515 incidente, în care și-au pierdut viața 56 de oameni.

Una dintre problemele majore evidențiate de șeful Inspecției teritoriale de muncă Chișinău, Andrei Prisăcari, este lipsa resurselor umane. În toată țara activează în jur de 60 de inspectori, însă doar o treime dintre ei au atribuții directe în domeniul securității și sănătății în muncă. În municipiul Chișinău, precum și în raioanele Ialoveni, Criuleni și Dubăsari, doar cinci inspectori trebuie să monitorizeze mii de companii și mii de angajați.

„La nivel național, zilnic înregistrăm înștiințări de la instituțiile medicale, cele de drept, care ne sesizează despre accidente produse la locul de muncă”, a menționat Andrei Prisăcari, la emisiunea Spațiul Public, de la Radio Moldova.

Un factor agravant ține de neglijența angajatorilor. Mulți nu comunică accidentele pentru a evita sancțiunile. Uneori și cu acordul angajaților.

„Se declară că incidentul s-a produs în altă parte, iar angajatorul promite să acopere cheltuielile medicale. Dar aceasta reprezintă un fals în declarații și, pe termen lung, salariatul rămâne singur cu problemele sale”, a menționat șeful Inspecției teritoriale de muncă Chișinău.

Amenzile pentru ascunderea accidentelor de muncă sunt cuprinse între 300 și 400 de unități convenționale, adică între 15.000 și 20.000 de lei. În cazurile grave se deschid dosare penale, iar angajatorul riscă chiar și pedepse privative de libertate.

Cele mai multe accidente de muncă sunt raportate în construcții, agricultură, HORECA, industria prelucrătoare și transporturi. În 2024, doar în construcții au fost înregistrate 28 de cazuri, dintre care 17 soldate cu decese și 11 cu accidentări grave.

Președintele Comitetului sectorial pentru formarea profesională în ramura industriei ușoare, Gheorghe Gangura, a menționat, în aceeași emisiune, că printre cele mai frecvente abateri identificate se numără lipsa documentației în domeniul securității în muncă și a evaluării riscurilor profesionale, precum și nerespectarea contractului individual de muncă. Specialistul a subliniat că angajații urmează să fie instruiți în domeniul securității în muncă cel puțin o dată în jumătate de an.

Implementarea tehnologilor moderne de monitorizare, cum ar fi dronele sau camerele inteligente, utilizate deja în alte țări pentru supravegherea șantierelor și zonelor de risc, ar ușura munca inspectorilor. În dotarea Inspecției teritoriale de muncă Chișinău există camere de corp, dar acestea nu pot fi utilizate din cauza lipsei reglementărilor necesare.

„Aș atribui la fiecare Inspecție teritorială câte o dronă. Dacă la ziua de astăzi avem zece inspecții teritoriale, cred că ar fi suficiente zece drone”, a estimat șeful Inspecției teritoriale de muncă Chișinău, Andrei Prisăcari.

În concluzie, specialiștii au menționat că, fără suplimentarea numărului de inspectori, fără instruirea corectă a angajaților și fără implementarea tehnologiilor moderne de monitorizare, riscul ca statistica accidentelor de muncă să rămână la fel de sumbră este extrem de ridicat.

CITIȚI ȘI:

Cristina Bencheci

Cristina Bencheci

Autor

Citește mai mult