Ministra Sănătății, la Radio Moldova: „Vom avea, în premieră, un centru de iodoterapie”

Republica Moldova va avea în premieră un centru de iodoterapie pentru tratamentul cancerului tiroidian. Acesta va fi amenajat într-un spațiu special la Institutul Oncologic și va deveni funcțional anul viitor, a anunțat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
Acest lucru reprezintă un pas major pentru consolidarea serviciilor oncologice din țară, a adăugat ministra.
„Da, este un serviciu costisitor pe care niciun minister până la... și nici guvernarea, și sunt puțin dezamăgită de sectorul privat, fiindcă nici dumnealor nu și-au dorit să-l dezvolte. Este un tratament care este utilizat pentru tratarea patologiilor oncologice ale glandei tiroide. Toți pacienții noștri care trebuia să urmeze acest tratament mergeau peste hotare. Cumva, am avea o vină în fața acestor oameni că ei merg din resursele proprii peste hotare. Deci, Institutul Oncologic lucrează acum, eu tare mult sper că la anul viitor o să avem iodoterapie aici”, a menționat Ala Nemerenco.
În ceea ce privește tratamentele pentru copiii cu afecțiuni oncologice, ministerul a reușit să integreze Republica Moldova într-o platformă internațională care oferă medicamente gratuite. Platforma, susținută de un spital din Statele Unite și de Organizația Mondială a Sănătății, va permite accesul rapid la medicamente pentru afecțiuni hematologice și alte tipuri de cancer care afectează copiii, a mai afirmat Ala Nemerenco.
„Ceea ce va fi în premieră, noi avem un acces foarte slab pentru copiii care suferă de maladii oncologice și, în cele mai frecvente cazuri, pacienții mici suferă de maladii hematologice, se întâlnește cel mai des la ei. Din păcate, nu avem aceste medicamente pe piață, deoarece este un număr mic de pacienți și companiile mari care produc aceste medicamente nu au un interes. Ele au mai multe pierderi ca să vină aici, să se înregistreze pe piață, să vină la noi. S-au început deja discuțiile, deoarece am semnat acest contract. Suntem parte a acestei platforme și vom beneficia de aceste medicamente absolut gratuit”, a precizat ministra Sănătății.
Potrivit Alei Nemerenco, până în prezent, pacienții care necesitau tratamente specializate pentru anumite tipuri de cancer, inclusiv tiroidian, erau nevoiți să se deplaseze în străinătate, în țări precum România, Ucraina sau Turcia.
Ministra a precizat că, deși cheltuielile pentru transport și ședere nu pot fi acoperite de stat, costurile tratamentelor pot fi rambursate pacienților atunci când nu există opțiuni terapeutice disponibile în țară.