UE ar putea majora finanțarea pentru Vecinătatea Estică. Republica Moldova, printre beneficiari

Parlamentul European propune majorarea cu 25 de milioane de euro a fondurilor pentru Vecinătatea Estică, inclusiv pentru sprijinirea Republicii Moldova în cadrul Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2026. Amendamentul care prevede acest lucru a fost votat în seara zilei de luni, 5 octombrie, de către Comisia pentru bugete a Parlamentului European, a anunțat europarlamentarul român Siegfried Mureșan.
„Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat seara trecută un amendament co-semnat de mine, prin care solicităm o creștere cu 25 de milioane de euro a alocărilor destinate Vecinătății Estice, inclusiv Republicii Moldova. Considerăm această majorare necesară pentru a compensa parțial decizia Statelor Unite ale Americii de a retrage sprijinul acordat societății civile din regiune”, a menționat Siegfried Mureșan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit eurodeputatului, această decizie urmărește consolidarea democrației și a rezilienței societății civile din statele aflate în vecinătatea estică a Uniunii Europene, într-un context geopolitic complicat.
„Societatea civilă are un rol esențial în consolidarea democrației în statele din vecinătatea noastră, în special în țările candidate, precum Republica Moldova, care se confruntă cu presiuni și agresiuni antidemocratice din partea Federației Ruse. În contextul retragerii sprijinului american, considerăm că este datoria Uniunii Europene să susțină organizațiile neguvernamentale independente, pentru ca acestea să-și poată continua activitatea”, a subliniat Mureșan.
După aprobarea amendamentului în Comisia pentru bugete, acesta va fi supus votului plenului Parlamentului European. Ulterior, poziția Parlamentului va fi discutată în cadrul negocierilor finale cu Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, pentru adoptarea definitivă a Bugetului UE pentru anul 2026.
Amintim că europarlamentarul a menționat recent că rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova va permite accelerarea procesului de aderare a țării la Uniunea Europeană, reiterând sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Totodată, oficialul a dat asigurări că Republica Moldova va beneficia și de o absorbție accelerată a fondurilor europene din Planul de Creștere de 1.9 miliarde de euro, bani destinați modernizării țării, apropierii de standardele europene și creșterii nivelului de trai al cetățenilor.
CITIȚI ȘI: