Social

Peste o sută de lucrători medicali de la Institutul Mamei și Copilului au donat sânge

Pe parcursul acestei luni, 54 de instituții medicale din întreaga țară organizează o campanie de donare a sângelui cu scopul de a asigura stocurile necesare. Peste o sută de lucrători medicali de la Institutul Mamei și Copilului au donat, luni, sânge și plasmă. Aceștia subliniază importanța donării de sânge pentru salvarea pacienților și îi îndeamnă și pe alții să se alăture campaniei.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Medici spun că cunosc cel mai bine cât de necesar este sângele în situațiile excepționale. Aceștia spun că donează sânge ori de câte ori au posibilitate și îndeamnă să facă același lucru întreaga populație.

„Sunt chirurg de specialitate, am lucrat de urgență și în raioane, iar necesitatea de masă eritrocitară, plasmă este aproape în fiecare serviciu care ne ajută foarte mult”, spune medicul Nicolae Dogotari.

„Obstetrica întotdeauna reprezintă un risc major de hemoragie și în aceste cazuri substituirea calitativă poate fi făcută doar cu produse de sânge. Deficitul acestor produse poate fi critic uneori”, spune medicul Diana Văluță.

Institutul Mamei și Copilului este una dintre instituțiile care folosește cele mai multe produse sangvine.

„Noi suntem instituția de nivel terțiar, la noi ajung cele mai grave cazuri din toată republica în domeniul obstetricii și ginecologiei, pediatrie și chirurgie pediatrică. Noi folosim preparate de sânge foarte des și în volum destul de mare”, menționează directorul Institutului Mamei și Copilului, Sergiu Gladun.

De la începutul campaniei au donat sânge aproximativ 1000 de persoane din sistemul medical.

„Solicitările din partea instituțiilor intervin zilnic. Aceste solicitări pot fi și până la 400 de unității de produse sanguine în fiecare zi și ca să menținem sau să avem posibilitatea să menținem aceste stocuri într-un echilibru în fiecare zi trebuie să avem un aport de donatori”, subliniază vicedirectorul Centrului de Transfuzie a Sângelui, Silvia Roșca.

În Republica Moldova, necesitățile terapiei prin transfuzie de sânge sunt acoperite integral, fiind colectate anual peste 70 de mii de donări, care acoperă tratamentul necesar pentru circa 21 de mii de pacienți.

Citește mai mult