Politic

Deputați români și moldoveni: „Instituțiile comune trebuie să rămână spații de acțiune europeană, nu tribune pentru propagandă”

„Instituțiile comune ale parlamentelor din Republica Moldova și România trebuie să rămână spații de încredere și de cooperare în spirit european, nu tribune pentru propagandă”. Subiectul a fost abordat în cadrul unei întrevederi între parlamentari din cele două țări, delegația de la Chișinău fiind condusă de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Deputatul român Bogdan-Ionel Rodeanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților, a subliniat necesitatea schimbării conducerii Comisiei Comune pentru Integrarea Europeană.

Parlamentarul român a criticat acțiunile copreședintelui acestei comisii, deputatul AUR, Valeriu Munteanu, care, în timpul campaniei electorale de la Chișinău, „a promovat mesaje contrare direcției europene a Republicii Moldova”.

Grupurile parlamentare USR susțin oficial înlocuirea acestuia din funcție. „Este inadmisibil ca o persoană care promovează teze pro-ruse să reprezinte România într-o structură dedicată integrării europene a Moldovei”, a scris Bogdan-Ionel Rodeanu pe Facebook, după încheierea discuțiilor.

Potrivit acestuia, „România și Republica Moldova merg înainte, umăr la umăr, pe drumul comun al democrației și al integrării europene”. În acest context, deputatul a apreciat „curajul și fermitatea autorităților moldovene în fața agresiunii informaționale rusești”. „A spune lucrurilor pe nume – că Rusia este agresorul – înseamnă a apăra libertatea și demnitatea țării noastre”, a subliniat Rodeanu.

La rândul său, președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a transmis un mesaj de recunoștință: „Mulțumim pentru tot sprijinul pe care poporul nostru îl simte din partea României”. „Sunt sigur că, în anii următori, ne vom alătura României în familia europeană”, a scris Grosu pe Facebook.

Alături de Bogdan-Ionel Rodeanu, la discuții au participat Cătălin Drulă, vicepreședinte al Camerei Deputaților, liderul grupului USR din Senatul României, Ștefan Pălărie, și senatorul USR Cristian Ghinea. Igor Grosu a fost însoțit de deputații Radu Marian și Lilian Carp.

Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, nu a comentat, deocamdată, demersurile privind înlocuirea sa din funcție.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult