EXCLUSIV, la Moldova 1 | Ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko: „Suntem pregătiți să deschidem primul cluster de negocieri cu R. Moldova”
Republica Moldova se află într-un moment decisiv al parcursului său european, iar Uniunea Europeană este gata să deschidă primul capitol de negocieri cu R. Moldova, după finalizarea cu succes a procesului de screening. Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, s-a arătat convinsă, într-un interviu acordat în exclusivitate postului Moldova 1, că statul nostru „va parcurge cu succes” drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, iar Bruxellesul va continua să ne sprijine în fața provocărilor interne și externe.
„În privința vulnerabilităților, este clar că Federația Rusă nu se va opri. Din acest motiv, vulnerabilitățile vor rămâne: dezinformare, presiuni economice, atacuri cibernetice. Autoritățile și cetățenii trebuie să-și mențină determinarea și reziliența. Uniunea Europeană va rămâne alături de dumneavoastră la fiecare pas”, a dat asigurări ambasadoarea Iwona Piórko, la emisiunea „Dimensiunea Diplomatică” de la Moldova 1.
Ea a precizat că rezultatele alegerilor parlamentare recente au demonstrat alegerea clară a cetățenilor Republicii Moldova pentru independență, libertate, prosperitate și parcursul european.
„Cetățenii au ales independența, libertatea, prosperitatea pentru copiii lor, precum și parcursul european. Și au făcut această alegere în pofida unei interferențe masive din partea Federației Ruse. Din păcate, acest lucru a fost observat de numeroșii observatori internaționali, care au constatat atacuri cibernetice și încercări de cumpărare a voturilor. Însă cetățenii au avut curajul să voteze, fiindcă aceste alegeri au solicitat curaj”, a spus diplomata.
De asemenea, ambasadoarea Uniunii Europene a felicitat autoritățile pentru organizarea unui proces electoral „sigur și integru” și a menționat că, deși R. Moldova rămâne vulnerabilă în fața presiunilor externe, drumul european este ireversibil.
„Parcursul european este absolut clar acum, este consacrat și în Constituția dumneavoastră, este ceva stabil. Însă se cere în continuare multă muncă și reforme decisive, pentru că nimic nu face o țară mai rezilientă decât reformele”, a remarcat Iwona Piórko.
„Cu cât suntem mai mari și mai uniți, cu atât suntem mai în siguranță”
Referindu-se la procesul de aderare, ambasadoarea a remarcat importanța finalizării etapei de screening.
„Aceasta este o piatră de hotar foarte importantă. Sună foarte tehnic, însă nu este o chestiune tehnică. Vorbim de peste 100.000 de pagini de legislație care trebuie comparate cu legislația europeană. A fost un proces foarte important, care a fost finalizat într-un timp-record, și Uniunea Europeană este convinsă că acum suntem pregătiți să deschidem primul cluster – cel al justiției, statului de drept și instituțiilor democratice”, a spus ambasadoarea.
În același context, Iwona Piórko a explicat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei are un efect dublu asupra procesului de extindere.
„Eu cred că, pe de o parte, complică procesul, dar, în același timp, îl accelerează. Este mult mai dificil pentru o țară care are un război exact la frontieră și un război hibrid în interiorul său. Însă această agresiune brutală a Rusiei împotriva Ucrainei și atacurile hibride împotriva țării dumneavoastră ne-au făcut și mai determinați. Cu cât suntem mai mari și mai uniți, cu atât suntem mai în siguranță. Există acum mai multă determinare decât oricând”, a punctat șefa Delegației UE la Chișinău.
Cote mai mari pentru fructe, SEPA și infrastructură modernă
Vorbind despre Planul European de Creștere pentru Republica Moldova în valoare de 1.9 miliarde de euro, Iwona Piórko a spus că este vorba despre un sprijin fără precedent din partea Uniunii Europene.
„Este un sprijin fără precedent atât în cifre, cât și ca impact. Vorbim de peste un miliard de euro, un sprijin care va oferi asistență tuturor sectoarelor – infrastructură, energie, economie. Primele debursări deja sunt în proces, însă totul depinde de reformele decisive pe care le vor promova autoritățile”, a arătat diplomata.
În același interviu, Iwona Piórko a amintit și despre extinderea cotelor de export pentru produsele agricole moldovenești.
„Am fost foarte fericită că am reușit să actualizăm rapid Acordul de liber schimb, pentru că am putut să creștem cotele pentru livrările de fructe moldovenești – mere, prune, struguri. Unele dintre aceste fructe s-au încadrat în cotele libere. Vorbim nu doar despre produse, ci despre tradiții și un stil de viață. Dorim să vedem cât mai multe fructe de această calitate pe piața europeană”, a spus invitata emisiunii „Dimensiunea Diplomatică”.
Ambasadoarea a mai menționat că beneficiile integrării europene încep deja să se resimtă, oferind drept exemplu aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți SEPA: „Aceasta este o evoluție foarte fericită. Plățile din Republica Moldova spre țările Uniunii Europene vor deveni mult mai rapide, mai simple și mai ieftine. Știu că mulți cetățeni ai Republicii Moldova au familii în țările Uniunii Europene și plătesc taxe și comisioane bancare mari. Acum, toate aceste comisioane se vor reduce la câțiva euro. Este un efect tangibil pentru toată lumea”.
Iwona Piórko a vorbit și despre proiectele de infrastructură sprijinite de Uniunea Europeană, amintind drumul Chișinău–Ungheni, parte a coridorului TEN-T, linia electrică Vulcănești–Chișinău și podul peste Prut, la Ungheni.
„Aceste proiecte consolidează legătura Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și sporesc mobilitatea, siguranța și calitatea vieții cetățenilor. Practic totul pornește de la infrastructură. Dacă dorim să dezvoltăm alte domenii, avem nevoie de infrastructură, de drumuri, de căi ferate și de puncte de trecere modernizate spre România și Ucraina”, susține Piórko.
La finalul interviului, ambasadoarea Uniunii Europene a încurajat cetățenii Republicii Moldova să-și păstreze încrederea în parcursul european și să rămână uniți în efortul de modernizare a țării.
„Rămâneți alături de noi în acest proces. O facem de dragul dumneavoastră, de dragul familiilor și copiilor voștri. Noi doar vă ajutăm. Ajutați-ne să reformăm țara dumneavoastră. Chiar și euroscepticismul este un semn de libertate – și asta ne face mai puternici”, a conchis Iwona Piórko.
CITIȚI ȘI:
