Justiție

Copile de 13 și 14 ani, forțate să se prostitueze în Chișinău. Traficanta, condamnată la zece ani de pușcărie

The Telegraph
Sursa: The Telegraph

A obligat trei adolescente, cu vârste de 13, 14 și 17 ani, să se prostitueze, profitând de vulnerabilitatea lor. O tânără de 22 de ani din Chișinău, și ea minoră la momentul comiterii faptelor, a fost condamnată la zece ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a celor trei victime.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), exploatarea celor trei copile a început în 2018, când condamnata avea doar 15 ani.

Calvarul victimelor a durat cel puțin doi ani, iar în 2020 procurorii au trimis în instanță dosarul pe numele făptașei, care și-a început „afacerea” fiind rezidenta unui centru de plasament din capitală.

Tânăra organiza prestarea serviciilor sexuale pentru toate cele trei victime, inclusiv în apartamente închiriate pentru 24 sau 48 de ore. Potrivit procurorilor, aceasta le amenința pe victime cu bătaia, precum și cu moartea.

Mai mult, condamnata le-a ademenit pe cele mai mici copile de 13 și 14 ani să fumeze un drog denumit „sare” - alfa-PVP, care poate duce la halucinații și automutilări, le organiza cazarea în diferite apartamente și transportarea cu taxiul în diferite locații pentru clienți.

De asemenea, condamnata organiza și publicarea anunțurilor privind prestarea serviciilor sexuale pe un portal specializat. Sub pretextul că banii câștigați erau puși și cheltuiți din „portmoneul comun”, victimele neavând acces liber la bani.

Condamnata a cunoscut-o pe copila cea mai mică în contextul unei întâlniri cu o prietenă; pe a doua – la școala-internat pe care ulterior ambele periodic îl părăseau pentru prestarea serviciilor sexuale; iar pe cea mai mare victimă a cunoscut-o pe rețeaua de socializare Odnoclassniki.ru. (...) Vinovăția condamnatei ține de faptul că aceasta a profitat de vârsta copilelor, familiile lor cu situații problematice din care primele două erau fugite (fără tată și cu mamă angajată în câmpul muncii într-un caz, care nu reușea să o supravegheze eficient, fără mamă și cu tată alcoolic într-un alt caz), precum și nevoia victimelor de bani de buzunar”, precizează acuzatorii de stat.

Victima cea mai mică a fost găsită, într-un final, de mama ei, care a depus plângere la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Chișinău. Drept rezultat, proxeneta, care acum are vârsta de 22 de ani, a fost reținută. Recent, instanța de judecată a condamnat-o pe făptașă la 10 ani de închisoare.

Menționăm că, pe parcursul anului trecut, au fost înregistrate 119 victime ale traficului de ființe umane, inclusiv 30 de copii. Totodată, în anul 2023 au fost raportate 169 de victime, dintre care 25 erau copii.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult