Explozie într-o gospodărie din Nisporeni: Doi copii, transportați la spital cu arsuri

Două surori, de 2 și 12 ani, din satul Grozești, raionul Nisporeni, au ajuns la spital cu arsuri după o deflagrație provocată de o butelie de gaz propan-butan. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de duminică, 12 octombrie, în gospodăria familiei.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), explozia s-a produs în momentul în care fata cea mare a aprins un chibrit pentru a porni aragazul. Mama copiilor se afla în camera de alături și nu a avut de suferit.
Starea celor două copile, internate la spitalul raional Nisporeni, este stabilă. Fetițele au suferit arsuri pe diferite părți ale corpului și rămân sub supravegherea medicilor.
Investigațiile preliminare efectuate de specialiștii IGSU au arătat că deflagrația a fost cauzată de o scurgere de gaz provenită de la un furtun defect al buteliei.
Specialiștii reamintesc părinților și persoanelor care au în grijă copii să-i supravegheze constant și să nu le permită accesul la aragaz, electrocasnice sau alte surse de foc.
Pompierii atenționează, de asemenea, populația despre pericolul exploatării buteliilor de gaz în spații închise. Acestea trebuie amplasate în cutii metalice, în exteriorul casei, la o distanță de cel puțin cinci metri de la intrare.
Instalațiile de gaz trebuie verificate periodic pentru a evita scurgerile de gaze toxice și exploziile, iar lucrările de montare și reparație trebuie să fie efectuate doar de specialiști calificați.
Săptămâna trecută, o femeie de 36 de ani și-a pierdut viața intoxicată într-o locuință din Vulcănești. Potrivit constatărilor preliminare, coșul de aerisire a centralei termice pe gaze a fost instalat greșit, ceea ce a condus la acumularea substanțelor toxice în interiorul casei.
CITIȚI ȘI: