Moldovenii aruncă la gunoi mâncare de peste 7 miliarde de lei anual – mai mult decât cheltuie pentru educație sau sănătate

Deși peste o treime din populația Republicii Moldova trăiește în sărăcie absolută, iar prețurile la alimente au crescut la cel mai înalt nivel din ultimii 25 de ani, risipa alimentară rămâne uriașă. Fiecare cetățean aruncă în medie peste 70 de kilograme de hrană pe an. În același timp, Banca de Alimente reușește să recupereze doar 0.6% din mâncarea care ar putea fi salvată.
Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, a precizat în cadrul emisiunii „Spațiul Public”, de la Radio Moldova, că valoarea alimentelor aruncate de populație ajunge la peste 7.5 miliarde de lei, pe lângă cele 15 miliarde care se pierd până la consumator.
„Suma pe care o aruncăm la gunoi prin mâncarea adusă acasă cu gențile este mai mare decât cheltuim pentru educația copiilor noștri. Este mai mult decât cheltuim pentru sănătatea noastră și este mai mult decât cheltuim pentru odihna noastră”, a subliniat Veaceslav Ioniță.
Dacă în sate o parte din resturile alimentare sunt folosite în hrana animalelor, în orașe aproape totul ajunge la gunoi.
Cel mai mare volum de pierderi se înregistrează în gospodăriile individuale. Potrivit estimărilor IDIS „Viitorul”, distribuția pierderilor arată astfel: 40% în gospodării, 25% în producție, 20% în procesare și 15% în retail.
Risipa de alimente este o pierdere directă pentru fiecare gospodărie. Familiile direcționează în medie 42% din buget pentru produsele alimentare, iar în cazul familiilor sărace – chiar și peste 60%.
În timp ce milioane de lei se pierd zilnic prin risipă, Banca de Alimente încearcă să recupereze o mică parte din produse pentru persoanele vulnerabile.
„Ne străduim să fim prezenți în școli, începând de la vârste mici, începând de la clasele primare, și lansăm în fiecare an o campanie de informare a copiilor”, a menționat Mariana Percic, manager relații cu partenerii la Banca de Alimente Moldova.
Totuși, organizația reușește să recupereze doar un kilogram din fiecare 160 care se aruncă, adică aproximativ 0.6% din totalul alimentelor risipite.