Regional

Eroii căzuți pentru independența Republicii Moldova, comemorați la Coșnița. Oleg Serebrian: Războiul a zădărnicit evoluția noastră, dar nu ne-a oprit din cale

Eroii căzuți în luptele sângeroase purtate pe platoul din Coșnița în anul 1992, au fost comemorați astăzi în cadrul unei ceremonii desfășurate în fața Monumentului „Pentru Țară, Pentru Neam” din Coșnița, raionul Dubăsari. În discursul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a menționat că Republica Moldova nu a pierdut războiul de pe Nistru, chiar dacă forțele erau inegale.

Biroul Politici de Reintegrare
Sursa: Biroul Politici de Reintegrare

„Datorită temerității celor care au apărat în acele zile suveranitatea țării noastre, s-a reușit menținerea Republicii Moldova pe drumul ce duce spre democrație și libertate. Războiul de pe Nistru a zădărnicit evoluția noastră, dar n-a putut să ne oprească din cale”, a declarat vicepremierul Oleg Serebrian, care a subliniat că autoritățile de la Chișinău fac tot posibilul ca umbra războiului să nu mai planeze asupra Republicii Moldova.

La eveniment au participat reprezentanți ai Parlamentului, MAI, Ministerului Apărării, administrației publice raionale și locale, Inspectoratului de Poliție Dubăsari și delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, veterani de război și locuitori ai raionului Dubăsari.

Din numele Guvernului Republicii Moldova, Oleg Serebrian le-a mulțumit veteranilor conflictului militar de pe Nistru pentru devotamentul cu care și-au servit țara, sacrificiul pe care l-au făcut pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova.

Vicepremierul a avut o întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale din raionul Dubăsari, fiind trecute în revistă situația actuală din raion și problemele cu care se confruntă locuitorii din regiune, inclusiv veteranii de război și familiile celor căzuți în lupte, se arată în comunicatul Biroului Politici de Reintegrare.

Citește mai mult