Sport

Ceadîr-Basket nu are rivali în campionatul național de baschet masculin

Campioana națională la baschet masculin, formația Ceadîr-Basket Ceadîr-Lunga face legea și în noua ediție. Discipolii lui Iurie Fraseniuc au repurtat a treia victorie consecutivă, cu mențiunea că au disputat cu un meci mai puțin. Într-o partidă din etapa a patra, jucată la Complexul Sportiv al Academiei de Studii Economice din Moldova, Ceadîr-Basket a învins fără drept de apel echipa Academiei Sportive Anatolie Pervanciuc din Chișinău, scor 125:70.

La pauză mare, jucătorii grupării din sudul țării conduceau cu 62:43, iar în repriza secundă și-au continuat recitalul, fâcându-i un cadou antrenorului Iurie Fraseniuc care în ziua meciului a implinit 39 de ani.

La învingători, cel mai eficient jucător a fost Natanael Ormanji, autor a 25 de puncte. Interesant este faptul că și echipa Academiei Sportive Anatolie Pervanciuc a avut doi jucători care și-au trecut în contul personal câte 25 de puncte fiecare: Eugen Abaza și Maxim Agachi.

„Cred că am jucat la 40 la sută din capacitatea echipei noastre. Cunoaștem ce poate fiecare jucător. Antrenorul încearcă să implementeze lucruri noi și cred că vom deveni și mai buni”, a declarat jucătorul echipei Ceadîr-Basket, Alexandru Guboglo.

„Am jucat cu echipa campioană. Nu s-au oprit nici o clipă, iar noi am fost inferiori. Doresc să-l felicit și pe Iurie Fraseniuc cu ocazia zilei de naștere”, a subliniat Eugen Abaza, component al Academiei Sportive Anatolie Pervanciuc.

În etapa a 5-a, Ceadîr-Basket va juca cu Gloria Chișinău, iar Echipa Academiei Anatolie Pervanciuc va întâlni formația Asociației de Baschet din Raionul Soroca.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult