Festivalul Pompierilor Voluntari: 170 de participanți și-au demonstrat abilitățile
Nu sunt salvatori de profesie, dar sunt pregătiți mereu de o nouă misiune. Vorbim de pompierii voluntari, tot mai mulți în țara noastră. Astăzi, ei s-au întrecut în mai multe probe și au demonstrat că se descurcă la fel de bine ca pompierii profesioniști.

Un număr de 170 de persoane au participat la cea de-a patra ediție a Festivalului Pompierilor Voluntari. Locul întâi la categoria juniori a fost câștigat de echipa din Sadaclia, raionul Basarabeasca.
„Îmi place profesia de pompier și cred că este ceva normal să salvăm oamenii de incendii și diferite lucruri. Noi am luat locul întâi la juniori, suntem foarte bucuroși, toată echipa este bravo”, a spus Alex Cașu, pompier voluntar din Sadaclia.
La categoria seniori, pe primul loc s-au clasat pompierii voluntari din Capaclia, raionul Cantemir.
„Avem șapte ani de când s-a format postul, unul dintre primele trei posturi care s-au format în acel an. Experiența dă dovadă de ceea ce am primit astăzi”, a menționat pompierul din Capaclia, Alexandru Busuioc.
Pompierii voluntari nu primesc salarii. Ei spun că sunt motivați de sentimentul de a fi de ajutor comunității în care trăiesc.
„Este necesar, pentru a asigura securitatea oamenilor care au nevoie de serviciul nostru”.
„Satul nostru nu este atât de mic, este sat mare, cu foarte mulți locuitori și de aceea noi suntem aici pentru a ajuta cetățenii și a veni în sprijinul lor”.
„Eu cred că voluntariatul este una dintre cele mai frumoase momente pe care îl poate face cineva pentru satul lui natal”.
„În ultimii ani, modul în care privim voluntariatul s-a schimbat, nu mai vorbim de un gest de bunăvoință, ci despre o formă matură de participare socială, o expresie a solidarității și o educație pentru viață”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin.
Uniunea Europeană sprijină construirea și renovarea a zece posturi noi de pompieri voluntari și renovarea altor zece în Republica Moldova.
„În cazul unui dezastru, fiecare minut contează. Întotdeauna pompierii voluntari sunt primii care intervin. Voi sunteți vecinii care își ajută vecinii, cetățenii care își protejează comunitățile”, a declarat ambasadoarea Uniunii Europene în R. Moldova, Iwona Piorko.
În prezent, în Republica Moldova activează 35 de posturi de pompieri voluntari.
