Gospodăriile casnice care și-au înlocuit frigiderele prin Programul „EcoVoucher” au economisit 3.8 milioane de lei

Familiile din R. Moldova care și-au înlocuit electrocasnicele vechi cu unele mai eficiente energetic, prin Programul guvernamental „EcoVoucher”, au economisit milioane de lei în ultimii ani. Doar înlocuirea a 14 mii de frigidere a generat economii de aproape patru milioane de lei, anunță autoritățile.
„Înlocuirea a 14 mii de frigidere prin Programul „EcoVoucher” a generat gospodăriilor casnice economii de 3.8 milioane de lei în ultimii doi ani”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Ministerul Energiei și Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) au lansat recent cea de-a patra ediție a campaniei de informare „Transformă consumul în economii durabile”, în cadrul căreia cetățenii vor primi sfaturi, până în februarie 2026, privind raționalizarea consumului de energie și protecția mediului.
Astfel, instituțiile publice și companiile vor fi stimulate să implementeze politici și practici de eficiență energetică - de la modernizarea infrastructurii și echipamentelor până la aplicarea bunelor practici de economisire și gestionare a energiei.
Totodată, cetățenii vor fi încurajați să adopte măsuri simple, precum utilizarea electrocasnicelor eficiente energetic, a becurilor LED și reglarea temperaturii în locuințe, care pot reduce consumul cu până la 15–20%.
„Campaniile din anii precedenți au demonstrat că mici schimbări în obiceiurile zilnice pot genera economii considerabile și contribuie la protejarea mediului. În ediția din acest an, ne propunem să ducem mai departe aceste realizări și să promovăm exemple concrete, ușor de aplicat, care să transforme conștientizarea în acțiuni reale în gospodării, instituții și întreprinderi. În plus, cetățenii vor avea acces la programe precum voucherele pentru electrocasnice și Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial, care oferă suport concret pentru eficientizarea consumului de energie”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED.
Amintim că Programul „EcoVoucher” este dedicat înlocuirii electrocasnicelor vechi și uzate cu echipamente noi și eficiente din punct de vedere energetic. Prin intermediul acestui program, consumatorii vulnerabili primesc vouchere care pot acoperi până la 70% din costul noilor electrocasnice.
De la lansarea programului, circa 30.000 de familii au achiziționat echipamente noi și eficiente. Voucherele sunt distribuite automat, în baza datelor înregistrate pe platforma compensatii.gov.md. Beneficiarii pot utiliza voucherul în perioada sesiunii active, în rețelele magazinelor-partenere, cu condiția predării spre reciclare a unui echipament vechi de același tip.
CITIȚI ȘI: